Cezar Ouatu trece prin cea mai frumoasă perioadă din viața lui. Cântărețul a devenit tată pentru prima dată.
Cezar Ouatu a împărtășit vestea cu comunitatea sa din ONLINE, unde a publicat primele imagini cu bebelușul nou-născut. Pe lângă fotografie, celebrul tenor a postat și un mesaj emoționant dedicat fetiței sale. Prin intermediul postării, artistul a dezvăluit și numele micuței.
"O lume, lumea mea
Senină, Nerăbdătoare, Iubită, Leoaică …
Cu lacrimi în ochi de bucurie și o emoție greu de descris în cuvinte, spun pentru prima dată emotiv:
Mulțumesc îngerul meu, prelungirea mea cum ar fi zis un alt leu veritabil, tata și bunicul tău 🕊️!
Te-am așteptat atât și iată ca ne-am regăsit
Printre
Ai ales o lună plină
Cu a ta inimă senină
Ai venit discret pe lume
Cu al tău superb nume
Te iubesc cât toată lumea, Serena Maria
31.07.2026
#miracle #mydaughter #serena #thankful #godsplan", a fost mesajul scris de Cezar Ouatu în descrierea primei imagini cu fiica sa.
Cezar Ouatu a devenit tată
Cum se vede Cezar Ouatu în rol de tată
"Bună întrebare! (zâmbeşte) Aştept să se întâmple cât mai curând posibil. Cred că voi fi sufocat. Eu visez o creatură superbă, cu chip de fată. Cu siguranţă, voi fi un tată extrem de iubitor. Probabil se va întâmpla cum eram şi eu cu tata: el mă pupa, chiar dacă eram deja mai mare şi simţeam că mă sufocă, dar acum îmi lipseşte acel sentiment. Voi căuta un echilibru cu fata sau băiatul meu, în funcţie de ce va vrea Dumnezeu. Şi cred că voi fi şi sever, deşi nici mie nu-mi vine să cred când o spun. Parcă văd că mă voi înmuia rapid.", a spus Cezar Ouatu in cadrul interviului oferit pentru click.ro.