Înregistrări video difuzate pe X surprind torente de norori care iau la vale maşini pe strada principală în staţiunea Elenite, situată în partea de sud a litoralului bulgar.
Cel puţin trei persoane au murit- inclusiv doi salvatori-, mii de persoane au fost nevoite să-şi evacueze locuinţele, iar autorităţile bulgare au declarat starea de urgenţă în sectorul staţiunii Elenite, pe coasta de sud a Mării Negre, unde în câteva ore nivelul apei de ploaie a atins 200-250 litri pe metrul pătrat. Aceste inundaţii extrem de importante în acastă zonă au cauzat pagube importante unor clădiri şi infrastructurii rutiere.
Inundaţiile de la Elenite au relansat dezbaterea betonării intensive a litoralului bulgar, arătată adesea cu degetul după fiecare catastrofă naturală.
Potrivit mai multor oficiali locali, această dezvoltare necontrolată a agravat inundaţiile de miercuri.
În urma acestui scandal,Guvernul bulgar a anunţat deschiderea unei anchete oficiale care să stabilească dacă anumite construcţii au amplificat pagubele.