Eugen Cristea a făcut publice câteva paragrafe din jurnalul secret al soției sale. Cristina Deleanu a murit la 84 de ani din cauza unor probleme de sănătate.
Cristina Deleanu s-a stins din viață la 84 de ani, lăsând în urmă o carieră strălucitoare în teatru, film și televiziune, precum și un gol imens în sufletele celor care au cunoscut-o și au admirat-o. Îndrăgita actriță se confrunta de ceva timp cu grave probleme de sănătate, astfel că ultimele clipe din viață le-a petrecut la spital, unde soțul ei i-a fost alături necondiționat. La trei luni de la deces, Eugen Cristea a găsit un jurnal în care actrița își nota gândurile și a făcut publice câteva paragrafe. Iată care sunt acestea.
Ce a descoperit Eugen Cristea în jurnalul Cristinei Deleanu?
Cristina Deleanu obișnuia să își scrie gândurile, emoțiile și trăirile într-un jurnal secret, care a fost descoperit zilele trecute de soțul ei, Eugen Cristea. În paginile carnetului, soțul actriței a găsit câteva paragrafe scrise mărunt, într-un stil extraordinar, cu multă autoironie, care l-au impresionat profund. „Cristina primise, în urmă cu 3-4 ani, un caiet superb. Fusese adus de o prietenă, tocmai din Mexic. I-a și zis soției mele că ar fi frumos dacă își va putea nota în el gândurile. Uitasem total de el. Dar, acum câteva seri, am găsit acest jurnal al ei, sunt vreo 20 de pagini scrise mărunt, foarte frumos așternute, avea un stil extraordinar, cu multă autoironie, nu că sunt subiectiv, dar e o încântare. Am fost foarte emoționat. Citeam și plângeam. Am găsit și un titlu la acest jurnal, „gânduri de dincolo”. Amintirile ei, gândurile ei, sunt tulburătoare, m-a emoționat până la lacrimi”, a declarat, pentru Click!, Eugen Cristea.
Ce a scris Cristina Deleanu în jurnal în ultima parte a vieții?
Eugen Cristea a decis să împărtășească o serie de paragrafe scrise de Cristina Deleanu cu cei care au îndrăgit-o. Iată care sunt acestea. „Exercițiul meu de a așterne vorbe a luat o pauză cam mare și, dacă-l lași, te lasă. Ca și teatrul. Oho, teatrul, dacă-l uiți preț de o clipă, îți și întoarce spatele. Dar știți cum? Cât ai zice GONG! Este o persoană foarte pretențioasă și suspicioasă. Are și motive întemeiate. Te-ai cunoscut cu el, te-ai dus la el, te-ai și împrietenit sincer, cu sufletul pe tavă, uneori chiar îți cere „să-i duci tava”, pe scenă, cu mintea încinsă de promisiuni, cu trupul și puterea ta dăruite lui, te acceptă alături, îți întinde mâna și, deodată, dispari din viața lui. Uneori dispari fără voia ta, multele lucruri rele sau nefirești se petrec în circumstanțe nu de tine hotărâte, dar tu poate chiar atunci trebuie să dispari. Ei bine, atunci e-atunci… Ce faci cu tine însuți ca nu cumva autoritarul și neiertătorul tău prieten să nu creadă cumva că, din lașitate, îi dai o lovitură nepermisă?”.
În jurnal, Cristina Deleanu nu a putut să nu scrie despre dragostea ei imensă față de teatru: „După atâtea explicații, eu cu mine, eu pentru voi, mi-am dat seama unde mă trage ața. Era imposibil să nu fie așa, ființa mea este atât de dependentă de a exista în teatru până când mai poate, încât era nefiresc să nu mă îndrept cu pași ușori spre viața MEA și teatrul MEU. Și să nu aflu și ce voi mai pălăvrăgi pe aici… Pentru voi, cei prieteni, pentru mine, cea de toate zilele, pentru oameni, pentru semenii mei. Căci cu ei alături trăim. Și încă pentru sufletul meu”.