Vacanțele în Laponia, la casa lui Moș Crăciun, încep să devină tot mai populare în preferințele românilor.
Casa lui Mol Crăciun este una dintre destinațiile preferate sezonului de iarnă, în special pentru familii și cei mici. Românii care îl cunoaște pe Moș Crăciun și-au făcut deja bagajele din timp, iar primul charter spre Laponia a decolat luni, 19 februarie 2022, la ora 14:45.
În jurul orei 19:00, ora României, în Laponia vor ajunge 174 de turiști români care așteaptă cu nerăbdare să viziteze casa lui Moș Crăciun, să se plimbe cu renii, să primească daruri și să guste din preparate specifice zonei și sezonului de Crăciun. Cei care au decis să își petreacă sărbătorile de Crăciun în casa Moșului au scos din buzunar 2.200 de euro pentru 4 nopți de cazare, asta în cazul în care au cumpărat biletele din timp. Acum, prețul pentru sejur a ajuns la aproximativ 2.700
Pachetul include biletele de avion, cazarea, masa, taxele de aeroport, transportul pentru transfer si asistența turistică. Următorul charter va pleca din România spre Laponia peste 5 zile, chiar de Crăciun.
Unde se află casa lui Moș Crăciun
Pe Moș Crăciun îl poți întâlni personal, iar el trăiește în Laponia, mai exact în Rovaniemi. Laponia este o regiune din partea de nord a Finlandei, Suediei, Norvegiei și, de asemenea, a Rusiei. Deși zona este mare, în Laponia trăiesc sub 200 000 de oameni.
Casa lui Moș Crăciun se află în Rovaniemi, un loc plin de magie unde se înfăptuiesc minuni și unde tot anul Moșul pregătește cadouri pentru cei cuminți.
Satul lui Moș Crăciun poate fi vizitat în orice zi a anului, aici se lucrează intens, sunt magazine de suveniruri, restaurante și pensiuni unde turiștii sunt găzduiți.