Fosta șefă a Comisiei Juridice, Laura Vicol, este adepta operațiilor estetice. Iată cât a plătit fostă deputată PSD pe intervențiile de înfrumusețare!
Laura Vicol, fostă deputată PSD și președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, se află în centrul unui scandal de proporții, după ce anchetatorii au descoperit cheltuieli extravagante realizate din fondurile companiei Nordis, un dezvoltator imobiliar acuzat de fraude masive. Potrivit DIICOT, Vicol ar fi efectuat peste 8.000 de tranzacții bancare, începând din aprilie 2019, cheltuind aproximativ 8 milioane de lei.
Cât a plătit Laura Vicol pe operațiile estetice
Printre sumele investigate se numără și 14.000 de euro, bani care ar fi fost folosiți pentru patru operații estetice. De asemenea, procurorii susțin că fosta deputată ar fi cheltuit peste 170.000 de euro în cluburi de lux din stațiunile exclusiviste de pe litoral și din Poiana Brașov. În referatul prin care DIICOT a cerut arestarea preventivă a Laurei Vicol și a soțului său, Vladimir Ciorbă, se menționează că aceștia ar fi folosit fonduri ale companiei Nordis pentru achiziții personale.
Ce are are, de fapt, Laura Vicol
Conform declarației sale de avere din vara anului 2024, Laura Vicol deține împreună cu soțul său două terenuri, două apartamente, bijuterii și ceasuri în valoare de 850.000 de euro, peste 500.000 de euro în conturi și împrumuturi acordate în valoare de aproximativ 400.000 de euro. În 2023, Laura Vicol a câștigat 140.000 de lei din salariul de deputat, în timp ce soțul ei a avut venituri salariale de aproape 250.000 de lei. Cu toate acestea, anchetatorii susțin că sumele uriașe cheltuite pe bunuri de lux nu pot fi justificate doar prin veniturile declarate oficial. Potrivit informațiilor obținute de DIICOT, în cadrul anchetei care vizează fraudele masive ale grupului Nordis, membrii rețelei discutau frecvent despre dispariția unor sume importante de bani. Mai mult decât atât, Laura Vicol ar fi fost interceptată discutând despre posibilitatea unor percheziții și rețineri, semn că era conștientă de riscurile pe care le implica această situație.
Citește și: Sumele exorbitante cheltuite de Laura Vicol în vacanțe. Cât a plătit pentru câteva zile în Dubai