Carmen de la Sălciua dezvăluie ce va face dacă nu devine mamă până la sfârșitul anului. Iată ce pas radical ia în calcul artista!
Deși se bucură de un succes răsunător și este recunoscătoare pentru toate realizările, pe plan personal Carmen de la Sălciua simte că îi lipsește ceva. Îndrăgita artistă a declarat recent că își dorește să devină mamă. Pentru a rămâne însărcinată, cântăreața a încercat la un moment dat tratamente cu hormoni, iar efectele au fost vizibile asupra siluetei sale. Cu toate acestea, vedeta nu a fost deranjată de kilogramele în plus. Carmen de la Sălciua și-a exprimat dorința profundă de a avea un copil și a mărturisit că, dacă până la sfârșitul anului nu va rămâne însărcinată, va lua o decizie importantă.
Carmen de la Sălciua: "Frustrant pentru mine este că analizele sunt ok, dar probabil e vorba de stres, pentru că eu anul acesta am avut și problema cu tata, și asta m-a consumat foarte mult"
"În perioada asta vreau să merg să îmi mai fac niște analize, vreau să încep, din nou, drumul acesta spre a avea un copilaș. Înainte, când mi-am făcut analizele, mi-a spus doctorul că totul e ok, analizele mi-au ieșit bune, dar m-a întrebat dacă eu și soțul meu mergem în concedii, când ne permite timpul. Mi-a spus că asta e foarte important, să te deconectezi. Acum e mai bine, că avem ceva mai mult timp liber, doar în weekend sunt evenimente.
Mi-ar plăcea să mergem în Elveția, sau undeva asemănător, pentru că mie îmi place, când e iarnă, să merg tot undeva unde e frig, nu concep să merg într-o țară exotică, iar acasă să ningă ca în povești. M-aș duce ori în Laponia, ori în Elveția, iarna asta. Frustrant pentru mine este că analizele sunt ok, dar probabil e vorba de stres, pentru că eu anul acesta am avut și problema cu tata, și asta m-a consumat foarte mult.
Tata, când era în viața, mi-a spus că își dorește foarte mult ca eu să fac copii. Mă vedea că pun foarte mult suflet și sufăr, când mergeam la el la spital, și era o problemă mai mult la mine, el era asumat cu boala lui. Și îmi spunea că ar vrea să mă concentrez pe asta, să devin mamă. Eu am făcut tratamente cu hormoni în trecut, mi-au schimbat organismul, am luat câteva kilograme în greutate. Dar nu e asta o problemă pentru mine, știu de ce sunt acele kilograme în plus, sunt pentru visul nostru de a deveni părinți. Nu e asta o problemă, se pot da jos. Multă lume mă îndeamnă să apelez la fertilizarea in vitro, dar nu am încercat. Deocamdată mai aștept, până la sfârșitul anului, dacă nu se întâmpla, vom lua în calcul și varianta asta. Eu am 37 de ani, știu că sunt situații și în care femeile au născut la 40 și ceva de ani, dar aș vrea totuși să fiu o mamă care are răbdare, pentru că după o anumită vârstă începi să-ți pierzi răbdarea. Dar la mine cred că ar fi un entuziasm peste măsură, nu aș avea cum să-mi pierd răbdarea, pentru că l-am așteptat atât de mult", a declarat Carmen de la Sălciua pentru CANCAN.RO.