Cu ocazia zilei sale de naștere, Dan Bittman a dezvăluit ce își dorește de la viață.
Dan Bittman a avut mereu o viață plină pe care a petrecut-o în cea mai mare parte a timpului în fața publicului, iar fanii au fost alături de el la fiecare pas. Despre viața sa personală nu se cunosc foarte multe detalii, fiiind mereu un bărbat discret sau cel puțin a încercat să își țină intimitatea departe de ochii curioșilor. Ieri, 29 martie 2024, Dan Bittman a împlinit frumoasa vârstă de 60 de ani. La schimbarea prefixului, a vorbit despre cea mai importantă dorință pe care o are. Solistul trupei Holograf a spus că își dorește să găsească o femeie care să îl iubească, aceasta fiind marea dorință de ziua lui. A menționat că trebuie să aibă în jur de 70-80 de ani și să fie bogată.
„ Tot ce îmi mai doresc este o doamna trecută de 70-80 de ani, miliardară.
Cât despre regrete, actorul afirmă: N-am niciun regret, a fost mai mult decât mi-aș fi putut dori, a fost o viață plină și chiar nu știu cui să-i mulțumesc"
Solistul de la Holograf nu are regrete. E fericit cu tot ceea ce viața i-a dăruit până în prezent, așa cum chiar el a spus. Artistul a depășit toate obstacolele cu ajutorul celor dragi, care i-au fost alături atunci când a avut momente grele: „N-am niciun regret, a fost mai mult decât mi-aș fi putut dori, a fost o viață plină și chiar nu știu cui să-i mulțumesc pentru
Dan Bittman s-a pregătit mult pentru o carieră în arhitectură
Deși munca sa este recunoscută de generații întregi, nu mulți știu că Dan Bittman și-a dorit inițial să devină arhitect și a făcut meditații pentru admiterea la facultate. Unul dintre cei care l-au pregătit a fost chiar afaceristul Dinu Patriciu. De asemenea, artistul a dat examenul de licență cu Călin Popescu Tăriceanu, care la vremea aceea era asistent universitar.
„ Nu mi-a părut niciodată rău că am ales muzica în detrimentul meseriei de constructor. Cândva, am vrut să devin arhitect și am făcut meditații cu Dinu Patriciu. Am ratat însă primul examen și fiindcă nu am dorit să pierd un an de viață am dat examen, în același an, la Construcții. Iar la examenul de licență l-am avut asistent pe tânărul profesor, pe atunci, Călin Popescu Tăriceanu, un cadru didactic foarte atent cu pregătirea studenților săi", a declara Dan Bittman pentru Impact.ro.