Un autobuz care circula pe linia 381 a luat foc în București, la intersecția Calea Văcărești cu Mihai Bravu, în zona podului.
Incendiul s-a produs în jurul orei 05.28, a transmis Societatea de Transport București (STB). La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă. Pompierii s-au luptat minute în şir cu focul, dar nu au reuşit să mai salveze ceva. Întregul autobuz a fost distrus. Cel mai probabil focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric. În urma evenimentului, nu au rezultat victime. În momentul de față, sunt efectuate primele cercetări pentru a fi stabilită cauza exactă care a provocat incendiul.
„Zona podului Mihai Bravu, sens spre Tineretului, este închisă. Un autobuz a luat foc!”, a scris o persoană pe grupul de Facebook Reclamatii STB. Potrivit Antena 3 CNN, șoferul a simțit miros de fum și a oprit imediat autobuzul, reușind să iasă din vehiculul în flăcări.
Un autobuz a luat foc în sectorul 4 al Capitalei
„Echipajele de pompieri au intervenit prompt și au reușit să stingă incendiul. Nu au existat pasageri afectați în urma acestui incident. Circulația liniilor de troleibuze 72, 73 și 76 a fost afectată timp de 52 de minute, în intervalul 5:28 – 6:20. S-a constituit o comisie tehnică mixtă de cercetare a accidentului, formată din specialiști ai STB și ai companiei care a furnizat autobuzul, întrucât vehiculul se afla încă în perioada de garanție”, precizează STB.
Un caz asemănător a avut loc recent în Alba.
Un incendiu violent s-a manifestat la un autobuz, în timp ce efectua o cursă între Alba Iulia și o comună învecinată. La fața locului s-au prezentat echipaje ale Detaşamentului de pompieri Alba Iulia, cu o autospecială de stingere. La sosirea autorităților s-a constatat că incendiul se manifesta la compartimentul motor al autobuzului. Totuși, din fericire, cele trei persoane aflate în interior au reușit să se autoevacueze.