Bară la Bară: Un şofer a primit amendă după ce gonea cu 253 de Km pe oră pe autostradă

Un şofer a fost sancţionat cu o amendă de 2.175 de lei după ce a fost prins de poliţişti că gonea pe autostradă cu 253 de kilometri pe oră. În plus, vitezomanului i-a fost suspendat permisul pentru o perioadă de 90 de zile.
Întâmplarea a fost prezentată de reprezentații poliției pe Facebook.
„Care ar fi rezultatul în urma unui impact la o viteză ca aceasta?”, se întreabă reprezentanții poliției.
„Să vezi frânarea în astfel de situații”, a comentat amar-ironic unul dintre internauți. „A primit amendă că zbura prea jos”, a glumit alt comentator al postării reprezentanților IGPR.„Până începeți să derulați puțin din filmul imaginat, vă anunțăm că polițiștii rutieri nu regretă nimic pentru cele consemnate în procesul-verbal, pe care l-au și semnat, aplicând măsurile legale. Ce se înțelege prin măsuri legale aplicate? Exercitarea dreptului de a conduce suspendată, pentru 90 de zile și amendă de 1305 lei, pentru depășirea vitezei legale pe autostradă. Lipsa documentelor a fost unul dintre motivele creșterii amenzii la 2.175 de lei. Nu uita! Respectă legea și alege viața!”, au precizat polițiștii.
Despre acest subiect a vorbit și Mihai Hînda în emisiunea sa, „Bară la Bară” .