Dronă prăbușită în satul Ciușlea, comuna Garoafa, județul Vrancea. Populația evacuată pe o rază de circa 300 de metri.
În dimineaţa zilei de luni, 24 august, în jurul orei 6.00, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat semnale intermitente, în spaţiul aerian al Republicii Moldova, în zona Cahul. Unul dintre semnale a apărut ulterior în zona Târgu Bujor, judeţul Galaţi, iar un mesaj Ro-Alert a fost transmis populaţiei. Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene române şi un elicopter IAR-330 SOCAT au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situaţiei, potrivit monitorulapararii.
Bubuitură puternică și miros de carburant
Martorii au povestit că în jurul orei 8:30 s-a auzit un zgomot puternic, urmat de o bubuitură. Proprietara casei din apropiere ar fi simțit și un miros puternic de carburant.
„Din informaţiile pe care le avem de la martori, în jurul orei 8:30 s-a auzit un vuiet puternic, urmat de o bubuitură. Proprietara locuinţei a simţit şi un miros puternic de carburant, însă drona a fost observată abia în jurul orei 13:00, când a fost descoperită într-un nuc, la aproximativ cinci metri de casă”, a precizat Laurenţiu Diaconu.
Dtalii despre Drona căzută în curtea unei gospodării din Vrancea
Acesta a menționat că autoritățile au instituit imediat măsuri de siguranță, iar accesul în zonă a fost restricționat: "Zona a fost izolată, iar locuitorii din perimetrul de siguranță, de aproximativ 300 de metri, au fost evacuați. La fața locului se află polițiști, pompieri și celelalte structuri abilitate, care stabilesc dacă drona prezintă sau nu pericol. Din ce se vede, aceasta este ruptă în două, o parte fiind rămasă în copac, iar cealaltă la sol".
De la începutul războiului de agresiunea al Rusiei în Ucraina, MApN a identificat 43 de pătrunderi neautorizate, din care 25 doar anul acesta. În total, au fost doborâte doar patru drone.
FOTO 1: Ziarul de Vrancea