Miliardarul Rinat Ahmetov, patronul lui Șahtior Donetsk, a fost prezent joi la priveghiul lui Mircea Lucescu
În ciuda eforturilor depuse, medicii nu au putut face nimic pentru a-i salva viața fostului selecționer al României. Mircea Lucescu a murit la Spitalul Universitar de Urgență București, unde se afla internat încă de pe 29 martie. Aproximativ 15.000 de oameni au avut posibilitatea de a-și lua adio de la Il Luce miercuri și joi, când trupul neînsuflețit a fost depus la Arena Națională. La București a sosit și Rinat Ahmetov, patronul lui Șahtior Donețk și cel mai bogat om din Ucraina.
Miliardarul Rinat Ahmetov, patronul lui Șahtior Donetsk, a fost prezent joi la priveghiul lui Mircea Lucescu
" Un om pentru care fotbalul nu a fost doar o pasiune şi o profesie, ci o chemare şi o muncă de o viaţă. Mircea a fost absolut şi fără reţineri devotat jocului, dedicându-şi acestuia tot timpul şi energia sa, punând inima şi sufletul în ceea ce iubea. Iar fotbalul l-a răsplătit pe deplin- cu victorii, trofee, recunoaştere şi cu iubirea a milioane de fani în întreaga lume. Autoritatea lui Lucescu în lumea fotbalului nu poate fi măsurată doar prin numărul de premii sau titluri- a fost un profesor şi un exemplu pentru antrenori, un mentor şi un al doilea tată pentru multe generaţii de jucători. El a descoperit un mare număr de talente şi a lăsat în urmă o mare moştenire", spune Rinat Ahmetov
" Sub comanda lui Mircea Lucescu, clubul Şahtior a devenit o forţă dominantă în fotbalul ucrainean, o echipă cunoscută şi respectată în întreaga Europă. Fiecare dintre cele 22 de trofee pe care Mister le-a câştigat cu Şahtior are o valoare specială pentru club, pentru suporteri şi pentru mine personal. Îmi voi aminti mereu cu căldură toate momentele pe care le-am împărtăşit- am trecut prin cele mai dificile provocări împreună şi am sărbătorit mereu împreună victoriile frumoase. Îi vor fi mereu recunoscător lui Mircea Lucescu pentru tot ce a făcut pentru Şahtior şi fotbalul ucrainean. Pentru mine, el va rămâne mereu un Mare Antrenor şi o persoană cu o inimă mare pentru fotbal. Azi plâng alături de familia lui Mircea Lucescu şi întreaga lume a fotbalului. Aş vrea să îmi exprim cele mai adânci condoleanţe soţiei sale Neli, fiului său Răzvan, nepoţilor săi, rudelor şi prietenilor, precum şi tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au iubit pe Mircea. În acest moment dificil şi tragic, gândurile mele şi inima mea sunt alături de voi. Mulţumesc pentru tot, dragă Mister!", a mai transmis Ahmetov în mesaj.
Problemele de sănătate ale lui Mircea Lucescu s-au agravat în ultimele luni
Mircea Lucescu a fost salvat de intervenția staff-ului medical al naționalei după un episod petrecut chiar în cantonamentul tricolorilor de la Mogoșoaia pe 29 martie, apoi transportat la Spitalul Universitar de Urgență București. Aici i s-a montat un defibrilator, apoi un stent, pe lângă cele din trecut. A suferit un infarct miocardic acut tocmai când i se pregătea externarea.