Noi informații ies la iveală în cazul accidentului rutier mortal în care Monica Odagiu este implicată. Ce a făcut Alexandru înainte să fie accidentat de actriță?
Noi informații primite de la colegii lui Alexandru, dar și de la un văr al acestuia ar putea influența cercetările demarate de autorități. Conform Antena 3 CNN, cu o oră înainte ca evenimentul rutier să aibă loc, la locul de muncă al acestuia a fost chemată o ambulanță fiindcă Alexandru consumase băuturi alcoolice și i s-a făcut rău. Atunci când echipajul medical a ajuns la fața locului, tânărul se făcuse nevăzut.
Tânărul ucis în accident de Monica Odagiu avea probleme cu alcoolul
O oră mai târziu, tânărul în vârstă de 35 de ani a fost accidentat mortal de actrița Monica Odagiu. Bărbatul avea probleme cu alcoolul, mai spun sursele Antena 3 CNN. Se pare că acesta mai lucrase și în trecut la aceeași firmă la care era angajat în prezent însă inițial renunțase pentru a pleca din țară. Nu a durat prea mult și acesta a revenit în țară, mergând să se angajeze în același loc.
Potrivit șefilor care au declarat că era sub influența alcoolului la locul de muncă, ei l-ar fi întrebat când a venit în țară și a vrut să se angajaeze dacă mai are probleme cu alcoolul, el răspunzând negativ și precizând că și-a tratat acest viciu.
Prima reacție a actriței Monica Odagiu după ce a accidentat mortal un pieton
La câteva ore după accidentul în care un om a murit după ce a fost lovit de mașina condusă de actriță, Monica Odagiu a avut o primă reacție.
Monica Odagiu spune că momentul accidentului a fost înregistrat pe camerele video, iar cei care se ocupa de caz si au apucat să le verifice apreciază că nu a greșit.
„Astăzi am trăit o experiență tragică, fiind pusă într-o situație in care efectiv nu am mai avut ce să fac decât să privesc neputincioasă cum se stinge un om în fața mea, deși am încercat