Andreea Popescu și Rareș Cojoc au divorțat oficial! Cei doi au semnat ABIA ASTĂZI actele la notar. CE A TRANSMIS celebrul dansator după ce a ieșit din cabinet: „Nu comentez...”

Andreea Popescu și Rareș Cojoc au divorțat oficial! Cei doi au semnat ABIA ASTĂZI actele la notar. CE A TRANSMIS celebrul dansator după ce a ieșit din cabinet: „Nu comentez...”

Andreea Popescu și Rareș Cojoc au semnat astăzi actele de divorț la notar. Iată ce a transmis dansatorul când a ieșit din cabinet.

Andreea Popescu și Rareș Cojoc s-au întâlnit astăzi la notar pentru a semna actele de divorț. Povestea lor de iubire s-a încheiat, așadar, în mod oficial după 15 ani. Iată ce a declarat celebrul dansator la ieșirea din cabinet.

Citește și: VIDEO David Pușcaș, DECLARAȚIA MOMENTULUI ÎN SHOWBIZ! Motivul pentru care a făcut public abia acum: "Sunt atât de fericit, nici nu aveți idee. Iubirea și soția mea..."

Ce a transmis Rareș Cojoc după ce a semnat actele de divorț?

Potrivit spynews.ro, Andreea Popescu și Rareș Cojoc au semnat astăzi actele de divorț, ceea ce indică faptul că solicitarea de întrerupere a căsniciei lor a fost înregistrată cu o lună în urmă, pe final de martie 2026. Așadar, cei doi foști parteneri s-au întâlnit la notar abia acum pentru a pune punct definitiv și în mod oficial relației lor.

Vizibil afectat de încheierea unui capitol important din viața lui, celebrul dansator a preferat să păstreze discreția, astfel că nu a dorit să ofere nicio declarație în momentul în care a ieșit din cabinet. „Nu comentez”, a spus el atunci când a fost abordat de jurnaliști.

Citește și: Scene de groază la bâlci în Caransebeș! 14 copii și tineri au rămas blocați minute în șir, cu capul în jos, într-un carusel defect. Zece dintre ei au fost transportați ulterior la spital

Ce spunea Andreea Popescu despre separarea de tatăl copiilor ei în urmă cu o lună?

Andreea Popescu a anunțat separarea de Rareș Cojoc în urmă cu o lună. Cei doi au decis să meargă pe drumuri separate după 15 ani de relație, 10 ani de căsnicie și 3 copii împreună. Fosta dansatoare nu a dezvăluit motivul pentru care au ajuns în acest punct, însă a subliniat că nu se mai iubeau la fel ca la început.

Cu toate acestea, ea a transmis că în continuare vor rămâne o familie pentru micuții lor, Ioachim, Anastasia și Alexie.

„Am divorțat. Din păcate nu ne-am mai iubit atât de mult cât să rămânem împreună până la sfârșit. Și consider în continuare faptul că o căsătorie e mai mult decât un act, este o taină, este o cruce pe care doi oameni aleg să o poarte împreună cu foarte multă răbdare, cu foarte mult sacrificiu și cu foarte multă iubire. Iar noi am ajuns în punctul în care am decis să coborâm de pe această cruce, din păcate. Această decizie nu anulează respectul profund pe care eu și Rareș îl avem pentru instituția familiei și mai ales pentru taina căsătoriei. Dar cu toate astea suntem aici. În primul rând, vreau să dezmint toate acuzațiile care i s-au adus lui Rareș după un podcast la care am participat și care a fost interpretat, din vina mea, pentru că eram într-un punct de vulnerabilitate și nu mi-am ales cu grijă cuvintele, ca o infidelitate.

Pot să vă spun cu mâna pe inimă că în toți cei 15 ani de relație și căsnicie, Rareș a fost un soț corect și loial până la sfârșit. Iubirea noastră ca soț și soție s-a consumat treptat, nu a fost o decizie luată pe moment, ci o decizie foarte bine gândită și o decizie de comun acord. Ruptura unei căsnicii ajunge să fie din cauza problemelor nerezolvate, din cauza ignorării unor dorințe, a lipsei timpului și nu ne mai dăm timp. Asta e problema, că intrăm în vâltoarea vieții și nu ne mai dăm timp. Nu ne mai dăm timp să rezolvăm problemele care apar și ele apar în fiecare zi și dacă le ignori ajungi în acest punct. Așa s-a întâmplat în cazul nostru. Adevărul este că dacă nu ai grijă de sufletul omului de lângă tine ajungi fără să îți dai seama să te pierzi și într-un final să vă pierdeți unul pe celălalt așa cum a fost în cazul nostru”, este o parte din mesajul transmis de Andreea Popescu pe pagina sa oficială de Facebook.