Stiri mondene

Ana Porgras, fosta concurentă de la Survivor România, despre cum a cunoscut-o pe celebra gimnastă, Nadia Comăneci: ”M-a încurajat”

Ana Porgras, despre cum a cunoscut-o pe celebra gimnastă, Nadia Comăneci
Ana Porgras a vorbit pentru prima dată despre întâlnirea cu Nadia Comăneci. Ce dezvăluiri a făcut fosta concurentă de la Survivor România?!

Ana Porgras a avut o carieră de succes în lumea sportului, motiv pentru care fosta concurentă de la Survivor România și-a petrecut zilele încă de la 10 ani prin sălile de sport. De-a lungul carierei sale, sportiva internațională a întâlnit foarte multe persoane cunoscute din zona sportului pe care îl practica, numărându-se printre acestea și Nadia Comăneci. În cadrul unul interviu, Ana Porgras le-a dezvăluit fanilor pentru prima oară despre întâlnirea cu celebra gimnastă și despre ce s-a întâmplat, de fapt, după ce a cunoscut-o.

Ana Porgras, despre cum a cunoscut-o pe celebra gimnastă, Nadia Comăneci

”Am întâlnit-o de mai multe ori pe Nadia, venea destul de des la noi la sală. Dar îmi aduc aminte un moment foarte fain cu ea. Nu reușeam să mă adun, era primul meu Campionat Mondial, la Londra, în 2009, aveam foarte multe emoții și a venit la mine. Mi-a spus să mă calmez, să fac exact ceea ce făceam și la antrenament, să fac abstracție de ceea ce este în jurul meu, pentru că nu trebuie să demonstrez nimic nimănui. M-a încurajat și pentru mine a fost foarte important, pentru că noi, gimnastele, avem foarte mari emoții.”, a spus Ana Porgras.

Ana Porgras, despre cum a cunoscut-o pe celebra gimnastă, Nadia Comăneci

Ana Porgras, despre debutul în gimnastică

În continuarea, sportiva internațională a vorbit despre începuturile sale în gimnastică. Conform spuselor sale, Ana Porgras a fost îndrumată de mama sa spre acest sport. Fosta concurentă de la Survivor România a fost foarte fericită când a pășit pentru prima dată în sala de sport. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Ana Porgras official (@anaporgras_oficial)

”Eram foarte mică, nu îmi aduc foarte bine aminte, dar mama îmi povestește că eram un copil foarte energic, săream pe pat, canapele, mă rostogoleam prin casă. Din întâmplare, am făcut sfoara și mama, când m-a văzut, și-a dat seama că am un corp elastic și am înclinație spre acest sport, eram mică și slăbuță. A căutat în Galați o sală de gimnastică și a găsit-o. Ea m-a dus și m-a îndrumat în direcția aia. Îmi amintesc că eram foarte fericită de ce se întâmpla în sală, erau multe fete, ne jucam, ne rostogoleam. Ușor, ușor, am evoluat în direcția asta. Am avut un campionat național și m-au văzut cei din Federația Română de Gimnastică și au realizat că pot face performanță. Le-au propus părinților să mă aducă la lotul de junioare de la Onești, aveam 10-11 ani. Am intrat într-un cantonament continuu, atunci am plecat de acasă. Dar a fost  benefic pentru mine”,  a mai adăugat sportiva. Citește continuarea aici.