Vlad Gherman a trecut prin multe încercări și a fost nevoit să apeleze la ajutor specializat pentru a depăși problemele din viața sa. Iată ce confesiuni a făcut actorul.
Vlad Gherman este unul dintre actorii care au debutat din adolescență în lumea filmului, fiind și acum în atenția publicului prin prisma serialului de succes, „Adela”. În ciuda faptului că se bucură de ani buni de succes pe plan profesional, iar pe plan personal întotdeauna a fost implicat în relații de lungă durată, Vlad Gherman nu a reușit să-și învingă anumite frici, pe care de altfel nu le-a ținut ascunse față de fostele, dar și de actuala parteneră de viață. Protagonista serialului ”Lia” a dezvăluit că merge la terapie de 4 ani, dinainte de despărțirea de Cristina Ciobănașu, pentru a reuși să se cunoască mai bine.
„Și în relația cu Cris, și în relația anterioară eram convins că o să se întâmple pasul acela (n.r căsătoria) la un moment dat. Am avut anumite frici, cum am și acum, întotdeauna o să ai frici și sunt lucruri iarăși discutate în toate relațiile în care sunt, adică nu mă feresc, de asta fac și terapie.
Vlad Gherman recomandă tuturor să meargă la psiholog: ” Mă ajută clar terapia”
Până să formeze un cuplu cu Oana Moșneagu, Vlad Gherma a suferit după despărțirea de Cristina Ciobănașu, el începuse să consume alcool și să fumeze. Tot cu ajutorul psihologului a scapat și de aceste vicii. Actorul consideră că mersul la psiholog a fost o decizie inspirată pe care a luat-o în urmă cu 4 ani.
„Sunt anumite probleme pe care le-am dobândit pe parcurs, unele se trag din copilărie, altele din fostele relații și alte traume, dar da, sunt lucruri pe care am început să le rezolv ușor ușor. Mă ajută clar terapia, eu am recomandat-o tuturor și o recomand cu căldură. De la 26 ani merg. Vreau să mă cunosc mai bine pe mine, să-mi înving anumite lucruri, niște frici', a mărturisit actorul pentru Unica.ro.