Vlad Gherman a vorbit despre despărțirea de Cristina Ciobănașu și a dezvăluit cum a început relația cu Oana Moșneagu.
Actorul Vlad Gherman și-a deschis sufletul și a oferit detalii despre momentele importante din viața sa, atât cele fericite cât și cele dureroase, cu ocazia primei sale apariții publice de la căsătoria cu actrița Oana Moșneagu. Vlad Gherman a vorbit deschis despre despărțirea de Cristina Ciobănașu, alături de care a avut o relație de nouă ani, o experiență ce l-a afectat profund.
Vlad Gherman, dezvăluiri emoționante despre despărțirea de Cristina Ciobănașu
Vlad Gherman a descris despărțirea de Cristina drept cel mai greu moment din viața sa, fiind mai mult decât o simplă separare romantică. Actorul a precizat că ruptura a implicat și pierderea unei familii extinse, deoarece a fost foarte apropiat de familia Cristinei, mai ales de Ruxandra Ion, care l-a tratat ca pe un fiu adoptiv. Timp de aproape un deceniu, Vlad a locuit alături de familia Cristinei și a învățat enorm de multe lucruri de la ei.
Actorul a recunoscut că nu a avut prea mult timp să-și plângă de milă, fiind nevoit să acționeze imediat și să se pună pe picioare. Cu toate acestea, experiența l-a maturizat și l-a ajutat să își regăsească echilibrul. „A trebuit să acționez și să mă repun pe picioare. De asta consider că despărțirea de Criss a atras, ca o consecință, multe alte schimbări în viața mea. Nu pot decât să fiu recunoscător pentru tot ce s-a întâmplat și înainte, dar și după despărțire. Am învățat multe lucruri pe parcursul anilor, dar acel prag peste care am trecut a fost probabil cel mai important hop peste care trebuia să trec ca să mă maturizez”, a mai spus el.
Cum a fost cucerit, de fapt, de Oana Moșneagu
Povestea de dragoste dintre Vlad Gherman și actuala sa soție, Oana Moșneagu, a început în mod neașteptat. Cei doi s-au întâlnit pentru prima oară în 2018, în timpul unui casting, pe vremea când fiecare era încă într-o altă relație. Vlad și Oana au devenit colegi de platou, dar abia ani mai târziu, după ce ambii și-au încheiat relațiile anterioare, au început să realizeze atracția reciprocă. El a mărturisit că nu a avut nicio șansă în fața farmecului ei. Relația lor a evoluat într-un mod natural, iar Vlad nu s-a ferit să recunoască cât de impresionat este de caracterul soției sale. „Ne-am cunoscut în 2018 la un casting, amândoi fiind atunci în alte relații. Am cunoscut atunci o actriță foarte bună care avea să îmi fie colegă în serialul pentru care ea dădea casting. Ani mai târziu ne-am reîntâlnit pentru un alt proiect, iar în anul ăla amândoi am trecut prin separarea de foștii parteneri. Cum nimic nu e întâmplător, la ceva timp după am început să conștientizăm că suntem atrași unul de celălalt. Acum lăsând gluma, ea m-a cucerit pe mine. Fără doar și poate! M-au atras la ea maturitatea, înțelepciunea cu care gestiona anumite situații, farmecul ei, râsul ei colorat, și multe altele.”, a mărturisit Vlad Gherman.