Procurorii din New Mexico intenţionează să îl acuze din nou pe Alec Baldwin de omor involuntar din culpă pentru incindetul din timpul filmărilor la pelicula ”Rust”, transmite BBC.
Procurorii au respins acuzaţiile împotriva actorului premiat cu Emmy în aprilie, cu doar două săptămâni înainte de începerea procesului său. Dar "fapte suplimentare" merită să aducă din nou cazul în faţa unui mare juriu luna viitoare, au spus ei.
Avocaţii lui Baldwin i-au criticat pe anchetatori ca fiind "prost orientaţi". "Este regretabil că o tragedie teribilă a fost transformată în această urmărire penală greşită",
Alec Baldwin se antrenase să tragă cu arma pe platoul de filmare al filmului Rust, un western, la o fermă de lângă Santa Fe, când aceasta s-a declanşat, lovind-o mortal pe Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, operator de imagine, şi rănindu-l pe regizorul Joel Souza.
Actorul a declarat la momentul respectiv că a tras înapoi ciocanul pistolului, dar nu a apăsat pe trăgaci.
Procurorii au cerut apoi ca replica armei să fie testată de criminalişti şi au dispus înlocuirea unor părţi ale armei după ce aceasta s-a rupt în timpul testelor efectuate de FBI.
Procurorii speciali care conduc cazul, Kari Morrissey şi Jason Lewis, au transmis într-o declaraţie la BBC News: "După o investigaţie extinsă în ultimele luni, au ieşit la iveală fapte suplimentare".
"Credem că modul adecvat de acţiune este de a permite unui grup de cetăţeni din New Mexico să stabilească de aici dacă domnul Baldwin ar trebui să fie reţinut pentru un proces penal", au adăugat ei. Într-un interviu acordat marţi cotidianului New York Times, Morrissey a declarat că "testele medico-legale ale armei au concluzionat cu certitudine că trăgaciul armei trebuia să fi fost apăsat pentru ca arma să se declanşeze".
Ea a adăugat că procurorii intenţionează să înceapă prezentarea cazului în faţa unui mare juriu pe 16 noiembrie. Armuriera filmului, Hannah Gutierrez-Reed, se confruntă cu două capete de acuzare pentru omor involuntar.