Stiri

Admitere Medicină 2022: Calendarul examenelor

Admitere Medicină 2022: Calendarul examenelor
[Sursa foto: Facebook ]
Admitere Medicină 2022. În acest articol vei regăsi calendarul examenului de admitere pentru cele mai importante Facultăţi de Medicină din ţară.

Admitere Medicină 2022. Cea mai căutată Facultate de Medicină din ţară este cea din Bucureşti, însă este bătălie mare şi pe locurile celorlalte facultăţi. Vezi mai joc calendarul examenelor de admitere la Medicină, dar şi când se fac înscrierile!

Admitere 2022 Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” 

Înscrierea la admiterea la UMF Bucureşti se efectuează online, în perioada 5-15 iulie 2022.

Elevii îşi vor încărca dosarul de admitere pe platforma oficială a Universităţii. Examenul de admitere, pentru toate cele patru facultăţi, Medicină, Medicină Dentară, Farmacie şi Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală, se va susţine în aceeaşi zi, pe 24 iulie 2022.

Admitere Medicină 2022: Calendarul examenelor

Admitere Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

Înscrierile candidaţilor la admiterea la una dintre cele cele cinci facultăţi din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova se va efectua exclusiv online, în perioada 11-17 iulie 2022. Examenele de admitere se vor susţine pe 24 iulie pentru Facultatea de Medicină şi pentru Facultatea de Medicină Dentară, program de studii medicină dentară, iar pe 27 iulie pentru Facultatea de Farmacie, Facultatea de Medicină Dentară, program de studii tehnică dentară şi Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală.

Admitere Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu propune cinci programe de studiu: Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Asistenţă Medicală Generală şi Tehnică Dentară. Candidaţii se pot înscrie la admitere în perioada 5-20 iulie 2022, iar concursul se va susţine pe 24 iulie. Afişarea rezultatelor va fi făcută o zi mai târziu, iar repartizarea finală va fi dezvăluită pe 9 septembrie.

Admitere Medicină 2022: Calendarul examenelor

Admitere Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi are în ofertă zece specializări:

- Medicină

- Asistenţă Medicală Generală

- Nutriţie şi Dietetică

- Medicină Dentară

- Tehnică Dentară

- Asistenţă de Profilaxie Stomatologică

- Farmacie

- Cosmetică Medicală şi Tehnologia Produsului Cosmetic

- Bioinginerie

- Balneo-fiziokinetoterapie şi Recuperare.

Înscrierile au loc în perioada 1 iunie- 17 iulie 2022, iar examenul de admitere se va susţine pe 24 iulie.

Admitere 2022 Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca

Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca organizează examen de admitere pentru programele de studiu: 

23 iulie:

- Farmacie

- Asistență Medicală Generală

- Radiologie și Imagistică

- Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare

- Tehnică Dentară

- Nutriție și Dietetică.

24 iulie: 

- Medicină

- Medicină Dentară.

Înscrierile pentru admitere au loc în perioada 4-15 iulie.

Citeste si: Admitere ASE 2022: Cu ce medii se intră la fără taxă?