Nae Ungureanu, legendarul fotbalist al Craiovei Maxima, a murit la 69 de ani. Nicolae Negrilă face mărturii cutremurătoare despre deces!
Nicolae Ungureanu, fostul mare fotbalist al Universității Craiova și al echipei naționale, a încetat din viață la vârsta de 69 de ani. Fostul fundaș stânga a jucat și pentru Steaua și echipa națională a României. Printre oamenii care au vorbit despre ultimele momente din viața lui se află și Nicolae Negrilă, cel care l-a găsit mort în casă la Mohora. Potrivit spuselor sale, cei doi s-au uitat împreună la meciul oltenilor de la Erevan, partidă pe care Craiova a dominat-o, dar pe care a pierdut-o uluitor, în final.
Cum au fost ultimele ore din viața lui Nae Ungureanu
„Sunt terminat, tată. L-am găsit mort în casă la Mohora. Suntem la Sadu. Am văzut meciul împreună eu cu Nae. S-a enervat rău si a zis sa mergem acasă.
Universitatea Craiova a anunțat vineri dimineață decesul fostului fotbalist, pe care l-a descris drept o legendă a clubului
"Veste tristă în această dimineață: ne-a părăsit Nicolae Ungureanu, fotbalistul de legendă al Craiovei Maxima. Nicolae Ungureanu a ajuns la Universitatea Craiova în 1977 și a apărat culorile clubului timp de un deceniu. A evoluat în toate partidele din sezoanele 1979-1980 și 1980-1981, reușind să obțină două titluri de campion al României.
Cine a fost Nae Ungureanu
Nae Ungureanu a fost un fotbalist de legendă al României și a strâns 56 de meciuri pentru echipa națională și a cucerit trofee cu Universitatea Craiova și Steaua București. În Bănie, a evoluat în perioada 1977-1987, când a devenit un jucător de marcă al Craiovei Maxima, alături de care a cucerit de două ori titlul de campion și a câștigat de trei ori Cupa României. Din 1987, fundașul lateral a ajuns la Steaua București, unde a rămas până în 1992. La Steaua, Nae Ungureanu a mai câștigat de două ori titlul și de două ori Cupa României. În 1989, Nae Ungureanu a evoluat în finala Cupei Campionilor Europeni, finală pierdută de Steaua în fața lui AC Milan, scor 0-4.