Fiica fostului politician Cazimir Ionescu a murit la doar 22 de ani. Victoria Maria Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din comuna Mușătești, județul Argeș.
Victoria Maria Ionescu, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu a fost găsită fără viață, pe data de 26 august, într-o locuință din județul Argeș. Tânăra de 22 de ani fusese văzută ultima dată în seara zilei de 25 august, în jurul orei 21.00, fiind găzduită singură în imobil începând din 21 august. Polițiștii au fost sesizați după ce femeia care o găzduia a descoperit-o și a sunat la 112. Durerea este greu de descris pentru familie, apropiați, dar și pentru oamenii care au ajuns să o cunoască prin intermediul rețelelor sociale.
Descrierea tinerei de 22 de ani de pe Instagram, privită ast ă zi cu LACRIMI ÎN OCHI. Abia după înmormântarea Victoriei A IEȘIT LA IVEALĂ acest detaliu
Un detaliu neașteptat și dureros este chiar descrierea tinerei pe care o alesese să o afișeze pe profiul ei de Instagram. Este un mesaj care vorbește despre conexiune, despre suflet și, mai ales, despre bucuria de a exista.
Iar contrastul dintre cuvintele scrise de Victoria și ceea ce s-a întâmplat cu ea este unul sfâșietor. Cum putea cineva care vorbea de "bucuria de a fi" să treacă, în tăcere, printr-o suferință atât de mare? Răspunsul poate nu va fi cunoscut niciodată pe deplin, iar pentru familie rămâne acum golul lăsat în urmă. Pentru foștii colegi, rămân amintirile, iar pentru cei care îi urmăreau activitatea în ONLINE, rămân mesajele, fotografiile și descrierea care, în prezent, pare să capete o mare greutate. Este dureros să privească aceste cuvinte fără să se gândească la fiica fostului politician și la tot ceea ce cei din jur poate nu au reușit să vadă."Din inimă
Cu și despre suflet
Pentru bucuria de a fi (în conexiune)", este descrierea pe care a pus-o Victoria Maria Ionescu la profiul ei de Instagram.
Victoria Maria Ionescu a lănsat un BILET DE ADIO
„Deoarece și pentru că cam așa mă simt acum, în c***l gol, scuzați expresia, dar Dumnezeule mare cam așa e. Mă simt exact la punctul comun dintre final și început știind totuși că sunt mereu în continuare (la propriu). E și vulnerabilitatea pe care o tot laud și cultiv, e și a îmbrățișa să fiu “a mess” cel puțin din când în când. Pozele acestea au apărut sincer de la o dorință veche de-a mea pur și simplu pentru că mereu mi s-au părut frumoase nudurile și mai apoi pentru că păreau și un gest de curaj. Dacă e să aflu peste ceva vreme că e o dorință nesănătoasă de a fi văzută sau ceva inconștient de a mă expune mai mult decât e necesar, habar n-am, oi trăi și oi vedea (băhă ce aș fi pus emoji cu o oaie), dar ceva mă face să simt (ceea ce deja e destul de tare față de cred deși e și el veridic și util deseori) că vin dintr-un loc bun. Până să ajung să îi și propun lui Alex au devenit despre a mă celebra, mai apoi și paralel până să ajung la studio efectiv a început un periplu mai serios legat de feminitate, o să tot fie că e parte din viață, dar pozele acestea sincer, culmea, cel puțin acum, nu sunt și nu vreau să fie despre asta. Sunt, pur și simplu, și e foarte frumos așa. (Aș fi vrut să pun muzică, vă jur, dar nu îmi stă capul acum)”, a fost ultimul mesaj al Victoriei Ionescu.