A MURIT producătorul William Orbit, omul din spatele transformării Madonnei. MESAJUL TRANSMIS de artistă după aflarea veștii care A ÎNDURERAT-O: "Muzica ta mi-a dat un covor magic pe care să zbor și am vizitat multe locuri. Tu ai fost Raza mea de Lumină"

A murit producătorul William Orbit
A murit producătorul William Orbit

Producătorul William Orbit a murit la vârsta de 69 de ani. Mesajul transmis de Madonna!

William Orbit, cunoscut pentru colaborările sale cu artiști precum Madonna, Britney Spears, U2, Queen, Blur și All Saints, a murit la vârsta de 69 de ani, în locuința sa din Marbella. Madonna, cu care producatorul a colaborat la trei albume, i-a adus un omagiu emoționant pe rețelele sociale, spunând că întâlnirea cu William Orbit a fost o revelație care a inspirat-o să exploreze noi teritorii muzicale.

Starul internațional a exprimat cât de mult îi va lipsi și a subliniat impactul pe care l-a avut Orbit asupra carierei sale.

Madonna, despre William Orbit, artistul care a reușit să îmbine texturile electronice cu producția pop de masă într-un mod care a marcat o întreagă generație de ascultători

"La revedere- William Orbit. Am avut o revelație când te-am cunoscut și am început să lucrez cu tine.

Mi-am dat seama că muzica nu trebuie să se încadreze în categorii sau genuri. Aşa că ne-am creat propria noastră. Ai apăsat un buton magic în mine și am căzut într-o galaxie de vise nerealizate. Muzica ta mi-a dat un covor magic pe care să zbor și am vizitat multe locuri. Tristă și veselă. Am cântat în feluri pe care nu le-am mai cântat până acum. Am folosit cuvinte fără să-mi pese dacă au sens sau nu.
În multe feluri, tu ai fost Raza mea de Lumină- așa cum a fost fiica mea Lola care s-a născut în această perioadă. Începeam un nou capitol. Alegeam un alt drum pe care să merg în jos, iar tu erai lângă mine cu dinții strâmbi și cu geniul tău, modul de a auzi muzică. Studioul era adesea ca la biserică și stăteam în tăcere așteptând să-ți explodeze ideile din tastatură sau chitară și apoi alergam cu ele...........
Mi-e dor de acele zile. Doar tu m-ai putea inspira să scriu o melodie ca lumea înecată sau Swim. Erai atât de nepământean. Atât de singular. Anii au trecut si am trecut mai departe sa fac muzica cu alti oameni, dar nu te-am uitat niciodata sau timpul magic petrecut impreuna. La revedere Billy Bubbles. Am fost atât de norocoasă că te-am cunoscut și am căzut în gaura iepurelui cu tine.",
este mesajul transmis de Madonna.

View this post on Instagram

A post shared by Madonna (@madonna)

Citește și: VIDEO Selly, ANUNȚUL MOMENTULUI despre NIBIRU! Ce se va întâmpla și CINE SUNT CEI VIZAȚI de această situație: "Îmi e ciudă că..."

Cine a fost William Orbit

Născut la Londra sub numele William Wainwright, Orbit și-a construit o carieră aflată permanent la granița dintre muzica electronică, ambient, dance și pop. A pornit din scena underground britanică, a făcut parte din proiectul Torch Song și a devenit ulterior una dintre figurile importante ale muzicii electronice de la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90.

De-a lungul carierei sale, Orbit a colaborat cu numeroase nume mari din muzică, printre care Beth Orton, Blur, All Saints, U-2, Pink, Robbie Williams și Britney Spears. Cel mai recent, a produs piesele „After All” și „Testament in Motion”. A colaborat cu Madonna la albumul „Ray of Light”, iar cele două au făcut din nou echipă la proiectele ei „Music” și „Beautiful Stranger”, precum și mai târziu la albumul din 2012 „MDNA”.

Citește și: MĂRTURIA DUREROASĂ a Alinei Pușcău! A aflat că suferă de cancer datorită prietenei sale, Tal Berkovich, care a murit într-un grav accident rutier: „Mi-a salvat viața. Dacă nu era ea, nici eu nu mai eram...”

"Sincer, văd întreaga mea viață ca pe o singură mare improvizație! Pur și simplu este. Dar când creăm o melodie, niciunul dintre noi nu are cu adevărat claritatea necesară pentru a se gândi la cum o va vedea într-o zi. De aceea, timpul este întotdeauna momentul prezent. Când privesc în urmă astăzi, sunt mulțumit de majoritatea a ceea ce am făcut", spunea William Orbit într-un interviu acordat emisiunii „Tox”.