O fostă concurentă de la Bravo, ai stil! a murit la doar 30 de ani, din cauza unei tulburări alimentare. Ajunsese să cântărească doar 29 de kilograme.
Nihal Candan, o cunoscută influenceriță din Turcia și fostă concurentă Bravo, ai stil! și-a găsit sfârșitul la doar 30 de ani din cauza unei tulburări alimentare severe. Aceasta slăbise considerabil în ultimii ani și ajunsese să cântărească doar 29 de kilograme. Decesul ei a șocat comunitatea din mediul online, unde tânăra era o prezență destul de activă și aproape un milion de oameni o urmăreau. Iată cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Nihal Candan de-a lungul vieții.
A murit influencerița Nihal Candan! Ce i-a adus sfârșitul la doar 30 de ani?
Influencerița Nihal Candan s-a stins din viață la doar 30 de ani.
„Sora mea a fost dusă la spital, are anorexie… Faceți ceva, sora mea este pe moarte. Nu a putut digera ce a trăit. Sper că puteți simți remușcări pentru că ați calomniat un tânăr în felul acesta și i-ați ruinat viața”, spunea sora lui Nihal, Bahar Candan, la începutul lunii, potrivit viva.ro.
Citește și: Sânzienele 2025: Ce se face pe 24 iunie ca să ai noroc în dragoste, sănătate și belșug
Cine era și cu ce se ocupa Nihal Candan?
Nihal Candan a ajuns cunoscută publicului în urma participării la un reality show de modă. Aceasta s-a folosit de popularitatea pe care a obținut-o în emisiune pentru a deveni o cunoscută influeceriță. Pe rețelele sociale, ea posta despre modă, frumusețe și stil de viață, fiind urmărită de aproape un milion de persoane. În cele din urmă, tânăra a înființat și propria afacere, Nihal Candan Beauty Center, fapt ce a ajutat-o să devină și mai cunoscută.
Cum au apărut problemele de sănătate pentru Nihal Candan?
Problemele au început să apară pentru Nihal Candan în anul 2023, când a fost arestată, împreună cu sora ei, Bahar, în urma unor acuzații de fraudă și spălare de bani, dintr-un dosar legat de o escrocherie cu vânzarea de vehicule la preț redus. La momentul respectiv, tânăra a petrecut 5 luni și jumătate în închisoare, fapt ce i-a provocat un stres major. Din acest motiv, presa locală scrie că ar fi dezvoltat anorexie nervoasă. În perioada petrecută în spatele gratiilor, ea a slăbit în jur de 30 de kilograme. Din cauza stării de sănătate care se degradase considerabil, ea a fost eliberată mult mai devreme, la începutul anului 2024.
Chiar și după ce a fost eliberată din închisoare, Nihal a trecut prin momente grele, deoarece nu reușea să mănânce sau să consume lichide, potrivit soapcentral.com. Aceasta a continuat să slăbească și a ajuns de mai multe ori pe patul de spital. Din păcate, însă, vineri, 20 iunie, inima ei a cedat și medicii nu au putut face nimic să o salveze. Vestea decesului tragic a fost confirmată de familie și prieteni în mediul online.