Organizatorii UNTOLD au confirmat vestea pe care o așteptau toți! Zara Larsson urcă pe Main Stage la celebrul festival de la Cluj în 2026.
Anunțul momentului pentru fanii UNTOLD! Una dintre cele mai bune voci ale muzicii pop actuale, Zara Larsson a fost confirmată oficial de organizatori pentru ediția din 2026. Fanii se pot aștepta la un spectacol exploziv, cu hituri globale, coregrafii virale și o producție vizuală de excepție. Iată cât costă biletele la mult așteptatul festival de la Cluj.
Zara Larsson urcă pe Main Stage la UNTOLD 2026
Superstarul internațional Zara Larsson vine la UNTOLD ONE! Artista suedeză va urca pe scena principală cu un show exploziv pentru toți fanii ei, care au întâmpinat cu entuziasm vestea cea mare. Vedeta a mai fost în România și în 2019, când a cântat în deschiderea concertului susținut de Ed Sheeran pe Arena Națională, împreună cu James Bay.
Născută în Solna, Stockholm, Zara Larsson a atras pentru prima dată atenția publicului larg în 2008, când a câștigat celebrul concurs de talente „Talang Sverige”. Ulterior, ea a lansat mai multe piese care au ajuns rapid în topuri, printre care „Lush Life”, și „Never Forget You”. Acestea au fost incluse pe albumul ei de debut din 2017, „So Good”. Al treilea album al cântăreței și compozitoarei suedeze, „Poster Girl”, a apărut în 2021.
Atunci, ea a ajuns din nou în Top 10 în Suedia cu hitul „Ruin My Life”. În 2023, a intrat în top 30 al Pop 100 cu piesa „Can’t Tame Her”, inspirată de anii ’80. În 2024, a lansat și albumul „Venus”.
Organizatorii UNTOLD au anunțat primul val de artiști din 2026
UNTOLD ONE marchează începutul unei noi decade pentru celebrul festival, care va duce întreaga experiență la următorul nivel. Evenimentul va avea loc în perioada 6-9 august, la Cluj, iar cu această ocazie participanții se vor bucura de premiere mondiale, show-uri prezentate în exclusivitate, concepte unice și producții create special pentru scena principală a festivalului.
Line-up-ul ediție de anul acesta este completat de artişti care au definit cultura pop şi electronică a ultimului deceniu: Lewis Capaldi, Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack şi R3hab.
Cât costă biletele pentru UNTOLD ONE 2026?
- GA- 4 Days- Phase 2: 937 lei;
- GA- Acces 4 Zile- Under 25- Phase 1: 719 lei;
- GA- Acces 4 Zile- Risk Free: 1.114 lei;
- Galaxy Backstage- Acces 4 Zile: 1.453 lei;
- VIP ACCESS PASS: 1.816 lei;
- VIP ULTIMATE EXPERIENCE: 14.532 lei.