Vlad Băltățeanu a negat că a ucis-o pe Valentina Ioana Tănăsie, tânăra de 28 de ani găsită moartă într-o valiză descoperită în apele râului Olt.
Înainte să ajungă pe mâinile autorităților, iubitul Valentinei s-a întâlnit cu un prieten care susține că a încercat să îl convingă să se predea. Potrivit relatării acestuia, întâlnirea a avut loc într-un parc și a durat mai mult de două ore. Vlad Bălțățeanu i-ar fi povestit prietenului său că, în seara de 21 septembrie, înainte de moartea Valentinei, în locuința în care cei doi trăiau ar fi avut loc un conflict.
Declara ț ia tânărului care l-a convins pe Vlad Bălţăţeanu să se predea
”A spus singur că au făcut un mic grătar, s-au certat, adică ea s-ar fi certat cu unchiul lui, el s-ar fi dus şi i-ar fi dat două palme Valentinei, Valentina l-ar fi înjurat pe el.
”A sunat și mi-a spus: <<Bă, hai că sunt aici, hai repede să vorbim. Hai că sunt aici>> și mi-a arătat, mi-a dat cameră și mi-a arătat unde e(...) Era schimbat, era cu șapca trasă pe el. Chipul nu prea se vedea foarte clar, adică nu am putut să observ prea multe(...) Sincer, nu prea am observat detaliile astea, pentru că, când am ajuns eu, era întuneric afară. Nu m-am uitat la barba lui. Am observat atât, cât avea tatuajele acoperite și cam atât. Erau acoperite (n.r. tatuajele). În aer liber, într-un parc. Este un parc peste drum, se poate verifica”, a declarat prietenul lui Vlad Bălțățeanu.
„După ce am vorbit a spus că e de acord. A zis că se predă. A zis doar să stăm un pic, să mai fumeze o țigară. Avea emoții că nu voia să se predea. Adică era așa, un pic frică. Eu am apelat poliția. Eu i-am tot spus: «Sunăm, ești pregătit?» și a spus: «Da, sună».”.
Vlad Bălțățeanu ar fi fugit din țară încă dinainte ca trupul neînsuflețit al tinerei de 28 de ani să fie găsit
Valentina Ioana Tănăsie a fost găsită moartă într-o valiză care plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești. În urma cercetărilor, iubitul tinerei, Vlad Băltățeanu, este principalul suspect în dosar. Necropsia a indicat o moarte violentă, iar anchetatorii au identificat mai multe leziuni traumatice pe corpul tinerei de 28 de ani. În cadrul anchetei, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea a emis un mandat de percheziție domiciliară pentru locuința suspectului. Percheziția a fost efectuată de polițiștii IPJ Vâlcea, în baza delegării dispuse de procuror. Anchetatorii au identificat pe salteaua din camera folosită de suspect și victimă mai multe pete dinamice de substanță brun-roșcată, care par a fi sânge.