Vlad Bălțățeanu își susține nevinovăția și se întreabă de ce nu sunt luate în calul și declarațiile celorlalte persoane prezente. Ce spune iubitul Valentinei?
Vlad Băltățeanu este în prezent cercetat pentru infracţiunea de omor în cazul Valentinei, o tânără în vârstă de 28 de ani, cu care era într-o relație. Trupul victimei a fost găsit pe 22 septembrie într-o valiză ce plutea pe râul Olt. Potrivit declarațiilor făcute de prietenul lui Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei ar fi revoltat de faptul că este singurul investigat în cazul din Vâlcea, în condițiile în care, susține el, și alte persoane s-ar fi aflat la fața locului.
Vlad Băltățeanu, revoltat că unchiul său nu este în atenția autorităților. Ce spune iubitul Valentinei
"Versiunea lui a fost că a lovit-o cu coada de mătură și că nu știe cum a murit, că el a găsit-o dimineața, moartă în pat lângă el. Mi-a spus că nu știe cum de e singurul care e investigat în chestia aceasta, pentru că au mai fost persoane de față (n.r. unchiul lui) și nu înțelege de ce nu există declarații. (…) S-a dus la somn și când s-a trezit era moartă, dar a spus că ea nu era moartă când s-a culcat el”, a declarat prietenul lui Vlad Bălțățeanu, în cadrul unei emisiuni.
De ce l-a implicat Vlad Băltățeanu pe unchiul său în cazul Valentinei, tânăra găsită fără viață într-o valiză.
Reprezentantul familiei victimei face referire și la o presupusă încercare de a da vina pe unchiul său, despre care a afirmat că s-ar afla în imposibilitatea de a vorbi din cauza incapacității intelectuale. De asemenea, avocatul Adrian Cuculis amintește și câteva episode din trecutul tânărului de 30 de ani, fiind implicat în fapte grave.
"Nu există, aia e altceva că a dat-o pe unchiul său și că el a omorât-o, aici am vrut să ajung. Există încă o expertiză care va ieși astăzi ori mâine, o experiză ADN, după această expertiză la dosar din punctul meu de vedere, dosarul e cap coadă de la faptele lui trecute...(...) Aruncă vina pe unchiul său pentru că este în incapacitate intelectuală să vorbească, lăsând la o parte minciuna lui de la început. Minciuna este următoarea. A lovit-o de două ori, dar în niciun caz.... el se bazează foarte tare că nu știe care e probatoriul procurorilor, iar probatoriul procurorilor până acum raportat la ce a susținut arată că el minte. Autopsia arată foarte clar că a fost lovită, loviturile respective arată că au dus la decesul ei. Spune că a lovit-o superficial și după a mers să doarmă, iar a doua zi a găsit-o cu coastele rupte lângă el... despre ce vorbim aici? El poate să vină cu multe interpretări că a fost unchiul, că a fost vărul, nu contează. În 2018-2019, el intră într-un casino și bate o femeie acolo, cum să bați o femeie într-un casino? În 2020 cu o concubină, el a săfârșit o faptă de înșelăciune, 2022-2023 săvârșește o faptă de viol, lovirea la alte violențe raportate la violențe în familie. 2026 el comite un omor calificat, astea sunt acuzațiile cu profanarea de cadavre. Deci, câte lucruri trebuie să îți prezinte o persoană ca să ajungi la o concluzie.(...) În legătură cu complicitatea, e o complicitate pasivă asta, tu procuror la vremea respectivă... Vlad Băltățeanu a fost cercetat, dar a spus că nu prezintă un interes operativ și de interes public, să urmărești o persoană că a lovit altă persoană într-un casino. A dat renunțare la urmărie penală, iar judecătorul a confirmat-o. După care are o faptă de înșelăciune...", spune avocatul Adrian Cuculis.