Elena Merișoreanu a fost la un pas de moarte. Ce premoniţii a avut doamna muzicii populare românești în momentele grele?!
Elena Merișoreanu este una dintre artistele care și-a deschis mereu sufletul în fața fanilor. De ani de zile, solista a ajuns la inimile celor de acasă prin intermediul pieselor, dar și prin intermediul poveștilor de viață. Doamna muzicii populare românești a dezvăluit recent o premoniție care a salvat-o de la moarte.
"Foarte multe premoniții mi s-au adeverit. Cutremurul din 77 l-am prevăzut exact cum a fost.
Elena Merișoreanu îi este recunoscătoare lui Dumnezeu
Elena Merișoreanu a precizat că în momentul în care i-au murit părinții a avut premoniții și îi este recunoscătoare lui Dumnezeu că o avertizează ori de câte ori urmează să se întâmple un necaz în viața ei: „Înainte să moară, am visat că eram cu ea într-o biserică. Era într-o rochie de toamnă și cu părul roșu. Într-un colț, pe culoar, îl văd pe Tănase și îi fac cu mâna. Mi-a zis că-și așteaptă soția. Când m-am trezit am crezut că mor”, a mai spus Elena Merişoreanu, care a avut premoniţii în momentele grele ale vieții.