Stiri

Videoclipul “Grenade”, al lui Bruno Mars, a depășit 1 miliard de vizualizări pe YouTube

Bruno Mars
Videoclipul “Grenade”, al lui Bruno Mars, a depășit 1 miliard de vizualizări pe YouTube, la mai bine de un deceniu de la lansarea sa din 2010.

„Grenade" se găsește pe albumul de debut al artistului, "Doo-Wops & Hooligans". Inițial a fost lăsat ca un single promoțional pe 28 septembrie 2010, a fost ulterior anunțat ca al doilea cântec extras de pe album. Videoclipul „Grenade” a ajuns pe primul loc în Australia, Canada, Irlanda, Noua Zeelandă, Marea Britanie și în Billboard Hot 100, devenind al treilea single ajuns atât în fruntea clasamentului american, cât și a celui britanic.

Bruno Mars

„Grenade" a fost nominalizată pentru înregistrarea anului, melodia anului și cea mai bună interpretare solo pop la Premiile Grammy din 2012. Este al șaselea videoclip al lui Bruno Mars ce a atins această performanță, după “Just the Way You Are”, cu 1,5 miliarde de vizualizări, “The Lazy Song”, cu 2 miliarde de vizualizări, “Uptown Funk” cu Mark Ronson, 4 miliarde de vizualizări, “24K Magic”, cu 1,3 miliarde de vizualizări, și “That’s What I Like”, cu 1,8 miliarde de vizualizări.