Sabrina Carpenter a reacționat după ce Casa Albă a folosit una dintre piesele ei într-un videoclip în care autoritățile imobilizează și le pun cătușe imigranților.
Cântăreaţa pop americană Sabrina Carpenter a reacționat vehement în mediul online, după ce Casa Albă a folosit una dintre cele mai cunoscute piese ale sale, ”Juno”, într-un videoclip în care prezintă raidurile autorităţilor de imigrare. Iată mesajul transmis de aceasta, dar și ce replică i-a dat purtătoarea de cuvânt a instituției.
Sabrina Carpenter, prima reacție după ce piesa ”Juno” a fost folosită de Casa Albă într-un videoclip controversat
Sabrina Carpenter a condamnat, marţi, folosirea uneia dintre melodiile sale, ”Juno”, lansată în 2024, într-un videoclip distribuit de Casa Albă pe reţelele de socializare. Aceasta a descris clipul care prezintă imagini cu agenții Serviciului de Imigrare şi Vamă (ICE) în acţiune, imobilizând persoane şi punând cătuşe deţinuţilor, ca fiind ”malefic şi dezgustător”.
”Acest videoclip este malefic şi dezgustător. Nu mă implicaţi niciodată pe mine sau muzica mea pentru a vă promova agenda inumană”, a scris Carpenter în răspunsul la postarea Casei Albe.
Sabrina Carpenter nu este prima vedetă care se confruntă cu această problemă. Mai mulţi alţi artişti au protestat de-a lungul timpului, după ce preşedintele Donald Trump şi echipa sa le-au folosit muzica în videoclipuri controversate. Cântăreţul şi chitaristul american Kenny Loggins a cerut recent eliminarea unui videoclip postat de preşedintele SUA, care folosea hitul său ”Danger Zone” din filmul ”Top Gun”. Acesta prezenta imagini generate de inteligenţa artificială cu Trump în rolul unui pilot de vânătoare care arunca excremente asupra adversarilor politici.
În 2024, Celine Dion a dezaprobat utilizarea uneia dintre melodiile sale, ”My Heart Will Go On”, într-un videoclip de campanie, iar Beyonce a reacţionat în mod similar la utilizarea melodiei sale ”Freedom” în acelaşi an.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe i-a dat replica Sabrinei Carpenter. Ce a putut să îi transmită artistei?
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Abigail Jackson, i-a dat replica Sabrinei Carpenter, după ce aceasta a cerut să nu îi mai fie folosită muzica în astfel de videoclipuri. ”Iată un mesaj scurt şi concis pentru Sabrina Carpenter: nu ne vom cere scuze pentru deportarea din ţara noastră a criminalilor periculoşi, violatorilor şi pedofililor. Oricine ar apăra aceste monştri bolnavi trebuie să fie prost sau lent?”, a spus ea.