Câștigătorul celui de-al doilea sezon Casa Iubirii, copleșit de suferința bătrânilor uitați, trăind într-o sărăcie extremă.
Lacrimi și durere în cadrul unei emisiuni de la Kanal D. Din imaginile difuzate putem vedea cum vârstnicii își duc bătrânețea în lipsuri, iar unii dintre ei supraviețuiesc cu 3 lei pe zi. Câștigătorul celui de-al doilea sezon "Casa Iubirii", vizibil afectat de situație, nu și-a putut stăpâni lacrimile. Prin intermediul unui video publicat pe rețelele sociale, Radu a transmis un mesaj dureros, dar plin de empatie.
"M-am uitat pe un material pe Kanal D de la o emisiune cu niște bătrâni care sincer mi s-a rupt sufletul. Mi s-a rupt sufletul să văd că există bătrâni care se chinuie să trăiască și să se descurce cu 3 lei și 5 lei pe zi. În ce țară trăim?", spune Radu, câștigătorul celui de-al doilea sezon Casa Iubirii.
Radu a izbucnit în lacrimi
@radunittu Iertați-mă, dar am vrut să-mpărtășesc cu voi aceste gânduri.. m-am descarcat dar bătrânii noștrii nu merită și ei un trai mai bun? 😭 #fy #fyp #casaiubirii #fyppppppppppppppppppppppp #fypp #kanaldromania ♬ som original- clovmsc
Reacția câștigătorului celui de-al doilea sezon Casa Iubirii stârnește valuri de emoție și solidaritate: "Asta mi-a plăcut la tine Radu că înțelegi greutățile vieții și că te gândești la oameni chinuiți, dar cei care trebuie să vadă asta, oare văd??? Nu, nu văd și nu aud durerile oamenilor care au muncit o viață întreagă și acum trăiesc de pe o zi pe alta",/ "E greu, ei au muncit o viață întreagă și acum mor de foame", sunt o parte din reacțiile internaților.