Rosa, fiica lui Pepe, moment emoționant pe scenă, demonstrând că a moștenit talentul tatălui ei.
Recent, Pepe a susținut unul dintre cele mai așteptate spectacole ale sale, având un invitat special. Toate momentele au bucurat fanii prezenți, însă un moment a fost cu totul special pentru artist – acela când pe scenă a urcat fiica sa. Rosa demonstrează că e predestinată lumii artistice și pare că îi calcă fidel pe urmele tatălui ei. Publicul a fost cucerit de Rosa, care a adus un plus de magie concertului, iar sala a fost martora unui moment de pură dragoste și emoție.
„Daniel Dumitru a venit cu o cască…”, a spus Pepe în timp ce își făcea loc printre versuri pentru a-și întreba fiica: „Am găsit iubirea?” — „Da”, a răspuns Rosa.
„Se aude mai bine. E un moment nepregătit. Am rugat-o să urce pe scenă…”, adaugă artistul, lăsând-o pe Rosa să preia microfonul pentru câteva secunde, singură.
Citește și: Raluca Pastrama, un nou atac la adresa lui Pepe: "Acești oameni vor să facă doar rău, n-au un Dumnezeu"
Cum reușește Pepe să se împartă între viața de familie și carieră: "Niciunul dintre noi nu vrea să lipsească din viața copiilor. Oricât aș fi de obosit"
În cadrul unui interviu, artistul a vorbit deschis despre viața de familie și cum reușește să facă față atât responsabilităților legate de carieră, cât și celor legate de copii. Pepe și Yasmine fac tot posibilul să păstreze armonia din cuplul lor și reușesc astfel să aibă parte și de momente prețioase în doi.
„Este adevărat că, poate, ne-am fi dorit și mai mult timp pentru noi, însă nu vrem să lipsim din viața copiilor.