Imagini spectaculoase cu cea mai mare Lună plină din 2022. Uite cum s-a văzut Superluna tunetului!
Conform Observatorului astronomic Vasile Urseanu în noaptea de marți spre miercuri luna s-a aflat la cea mai mică depărtare de Terra din acest an, la 357.267 de kilometri. În aceste condiții, satelitul natural al Pământului pare cu aproximativ 15% mai mare și cu 30% mai luminos decât de obicei. Astfel, superluna va fi vizibilă până vineri dimineața, însă a putut fi observată în toată splendoarea ei, miercuri pe 13 iulie 2022, atunci când luna a fost situată cel mai aproape de Pământ.
Conform tradiției nativilor nord-americani, Luna plină din iulie este cunoscută ca Luna căpriorilor, (Buck Moon), pentru că iulie este luna în care căpriorilor le cresc coarnele.
Citeste si: 21 iunie 2022! Solstițiul de vară. Cea mai lungă zi din an
Ce înseamnă „Superlună”
Termenul de “ superlună ” a fost dat de astrologul Richard Nolle în 1979 și se referă la momentul în care Luna este 90% din perigiu (cea mai mare apropiere față de Pământ).
Citeste si: NASA publică mai multe imagini obținute de telescopul spațial James Webb. Foto
Reamintim că anul trecut au avut loc trei fenomene astronomice importante: Luna plină, superlună și o eclipsă toatală de lună. Toate cele trei fenomene s-au produs în același timp, miercuri pe 26 mai 2021.