Daria Lupi a dezvăluit că i s-ar fi cerut favoruri sexuale pentru a semna un contrat. Iată confesiunea artistei!
Înainte de succes și aplauze, Daria Lupi a avut de înfruntat o perioadă difcilă. Prin intermediul unui mesaj publicat pe rețelele sociale, cântăreața a decis să vorbească public despre primii pași în industria muzicală și despre experiențele care i-au pus la încercare visul și ambiția de a reuși. Potrivit spuselor sale, la vârsta de 18 ani, în perioada în care încerca să obțină contracte și să își facă loc în lumea muzicală, s-ar fi confruntat cu propuneri nepotrivite și situații în care i s-ar fi propus favoruri sexuale.
Daria Lupi, despre obstacolele întâlnite la începutul carierei sale
"Dintre toți, fără discuții, cel mai tare m-a scârbit un dudui care m-a negociat ca la piață: «Alo, doamna secretară? Am aici o domnișoară care vrea să cânte.
Într-o altă postare, Daria Lupi a explicat că a decis să vorbească despre ceea ce i s-a întâmplat după 18 ani de la incidente pentru că o lungă perioadă de timp nu a vrut să își amintească de abuzurile prin care a trecut: „Când ai 18 ani și mergi la un interviu, iar nenorocitul care te așteaptă acolo închide ușa la birou și se desface la curea, spunându-ți că dacă îți dorești să fii artist trebuie să prestezi, vă zic eu că te cam blochezi. 18 ani aveam la momentul întâmplării. (…) Odată ce ai reușit să ieși pe ușa aia nu mai vei să vorbești nici măcar o secundă despre ceea ce s-a întâmplat în spatele ei, sau cel puțin o lungă perioadă de timp. Cei ce au trecut prin situații similare știu foarte bine la ce mă refer. Și îți dorești să încui cu lacătul și să nu mai deschizi capitolul ăla din viața ta”, a spus artista.
Ecouri puternice în industria muzical ă. Colegii de bresal ă au reacționat dup ă declarțiile f ă cute de artista Daria Lupi
"Imi pare rau sa aud asa ceva..... Eu nu m-am intalnit cu astfel de situatii niciodata asta poate ca si datorita faptului ca pana la 18 ani am avut un tata responsabil, in spatele meu! Ulterior, a fost inlocuit de iubitul meu, viitorul meu manager, actualul sot! Poate ca de aceea nu au ajuns la mine astfel de lucruri care m-ar fi dezamagit .....si scarbit! Iti doresc putere sa treci peste astfel de momente!", este mesajul lăsat de Andreea Bănică în secțiunea de comentarii.
"Motivul pentru care m-am lăsat de muzică", spune Irisha.
"Îmi pare tare rău că ai trecut prin asta...", spune și Lora.
"Oo da, cunoastem, cand am ajuns in Bucuresti, eram aveam atatea visuri dadeam ,,turul” studiourilor, imi dadeam ideile gratis in sesiuni de compus pentru altii, ma implicam 1000% si nu s-a concretizat niciodata nimic pentru mine, pt ca se ajungea fix in punctul asta. Multumesc lui Dumnezeu totusi ca am dat si de oamenii potriviti la un moment dat cu care am facut treaba.", spune Mălina Avasiloaie.