Cătălin Crișan reacționează după comentariile negative legate de starea sa fizică.
Imaginile apărute recent în spațiul public stârnesc un val de reacții, majoritatea comentariilor sunt exprimate cu îngrijorare față de starea cântărețului, însă au existat și voci critice care au spus că a ajuns de nerecunoscut la 57 de ani. Văzând valul de reacții și controverse apărute pe rețelele sociale, Cătălin Crișan nu a stat pe gânduri și a reacționat, clarificând situația și răspunzând criticilor. Cu această ocazie, artistul a anunțat că se pregătește pentru un concert, care va avea loc sâmbătă, semn că nu este afectat de valul de hate.
„Mulțumesc tuturor pentru laude și critici. Vă rog doar să nu uitați. Vă cânt de 39 de ani, v-ați dat numele copiilor, unii dintre dumneavoastră după numele meu și al copiilor mei și vă mulțumesc că ați făcut-o. Contează cum arăt? Contează ce vă transmit și pentru că o fac din suflet, pentru voi, românii mei (…) Criticați-mă în continuare, dar vă rog ascultați-mă. Mă puteți vedea sâmbătă, la Teatrul Constantin Tănase într-un concert”, este mesajul scris de Cătălin Crișan.
Cătălin Crișan a stârnit un val de reacții
Cătălin Crișan a fost filmat de iubită în timp ce gătea: „ M-am hotărât să-mi deschid viața în fața dumneavoastră cu momente reale trăite”, a spus artistul în dreptul videoclipului publicat pe contul său de Facebook.
"Nu este Cătălin!”,/ „Normal că nu-i el, nu-i chel Cătălin Crișan și nu-i așa îmbătrânit!”,/ „Arată a 80 de ani!”,/ „am crezut că are 80 de ani!”, „Fac 52 de ani in vară,omul ăsta pare cu 25 de ani mai bătrân ca mine”,/
Cătălin Crișan, de urgență pe masa de operație
Cătălin Crișan a suferit o intervenție chirurgicală din cauza problemelor de sănătate legate de coloana vertebrală. El a fost diagnosticat cu dublă hernie de disc laterală, o afecțiune care îi provoca dureri severe de spate, și a fost operat în regim de urgență pentru a remedia această problemă. Intervenția a fost efectuată de un medic neurochirurg, iar artistul a spus atunci că niciun alt chirurg nu a vrut să se implice din cauza riscurilor, însă operația i-a ameliorat durerile și i-a permis să scape de disconfortul intens.
„Am fost operat de acea dublă hernie, a fost interesant. Mă simt mai bine, doar că nu respect ce spune doctorul. Mi-a spus să slăbesc, m-am îngrășat, mi-a spus să înot, nu am ajuns. Mi-a spus să fac kinetoterapie, am fost o dată, nu m-am mai dus. Trebuie să mă apuc de treabă”, spunea Cătălin Crișan la jumătate de an de la operație, potrivit Cancan.