Unde a fost gasita, de fapt, Amiana Pastina, fara suflare: "Pe membrul stang era..."

Noi informații despre moartea Amianei Paștină. Femeia din Sibiu s-a sinucis în arest cu lama unui aparat de ras!

Apar noi informații în cazul Amianei Paștină, sibianca arestată în dosarul în care este acuzată că și-ar fi ucis mama pentru avere. Femeia, în vârstă de 38 de ani, și-a pus capăt zilelor în dimineața zilei de vineri, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.

Potrivit datelor transmise de autorități, Amiana Paștină a fost găsită inconștientă în baia camerei de detenție. Aceasta prezenta o plagă la nivelul brațului stâng, provocată, potrivit primelor informații, cu lama unui aparat de ras de unică folosință.

Găsită fără suflare în baia celulei

Momentul tragic a fost descoperit în timpul predării serviciului de pază al persoanelor private de libertate.

„La data de 15 mai 2026, în jurul orei 06:50, polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Alba, în timpul efectuării predării serviciului de pază al persoanelor private de libertate, au identificat, în baia camerei de detenție, o femeie, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Sibiu, aflată în stare de inconștiență și prezentând o plagă la nivelul pliului cotului mâinii stângi, pe care și-ar fi provocat-o cu lama unui

aparat de ras de unică folosință. De îndată, a fost solicitat sprijinul unui echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, însă, din nefericire, a fost constatat decesul acesteia”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

Citește și: Cum a reusit Amiana Paștină, una dintre femeile arestate în dosarul uciderii mamei sale, sa isi ia viata in arest: "A utilizat un obiect ascutit..."

Echipajul medical chemat de urgență nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Primise consiliere psihologică

Surse apropiate anchetei arată că, în ultimele luni, femeia ar fi beneficiat de consiliere psihologică, pe fondul unui comportament considerat imprevizibil. Acest aspect este acum luat în calcul în contextul noilor cercetări desfășurate după moartea ei.

Anchetatorii încearcă să stabilească exact cum s-a produs tragedia și în ce împrejurări a reușit femeia să recurgă la acest gest extrem în interiorul arestului.

Acuzată că și-a ucis mama pentru avere

Amiana Paștină era arestată în dosarul în care este acuzată că și-ar fi ucis mama, o femeie din Sibiu, pentru a intra în posesia averii acesteia. Cazul a șocat opinia publică încă de la momentul în care procurorii au prezentat detalii din anchetă, iar moartea sa în arest adaugă acum o nouă turnură dramatică acestui dosar.

Femeia avea 38 de ani.