Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a oferit detalii despre proiectul pentru construirea podului pietonal mobil peste lacul Herăstrău.
Bucureștenii și nu numai, vor putea traversa Lacul Herăstrău pe un pod pietonal mobil ce urmează să fie construit lângă podul de cale ferată. Anunțul a fost făcut de Nicușor Dan care a precizat că a semnat autorizația de construire pentru această investiție. Valoarea investiției a fost estimată la 2.246.644,72 lei, iar durata de realizare va fi de 10 luni, dintre care 2 luni pentru proiectare și 8 luni pentru lucrări.
„Am semnat autorizația de construire a unui pod pietonal mobil lângă podul de cale ferată din Parcul Regele Mihai I pentru traversarea lacului Herăstrău. Podul va asigura deplasarea în siguranţă a vizitatorilor şi a ambarcaţiunilor de agrement, care vor putea trece atât pe sub podul pietonal, cât și pe sub podul CF”, a transmis Nicușor Dan pe Facebook.
Nicușor Dan anunță o linie de tren metropolitan
Primarul general al Capitalei a declarat marţi, 2 august, că îşi doreşte să dea în folosinţă, cel mai probabil anul viitor, o nouă linie de tren metropolitan – Gara de Nord – Pipera – Gara Obor.
De asemenea, Nicușor Dan a adăugat că pentru linia Gara de Nord-Pipera-Gara Obor mai sunt nişte chestiuni de rezolvat.
„ Există o linie care circulă azi, e vorba de Gara de Nord – Otopeni, putem să spunem că este primul tren metropolitan.