Stiri mondene

Un nou sezon “Bravo, ai stil!” va pune în lumina reflectoarelor noi concurente, încă necunoscute publicului larg, dar gata să cucerească podiumul!

Un nou sezon “Bravo, ai stil!” va pune în lumina reflectoarelor noi concurente, încă necunoscute publicului larg, dar gata să cucerească podiumul!
 “Bravo, ai stil!”  [Sursa foto: Captură KANAL D]
Se dă start castingului pentru emisiunea fenomen care a generat comunităţi, a creat influenceri şi a lansat vedete

“Bravo, ai stil!”, show-ul inspiraţional despre atitudine şi evolutie, se pregăteşte să-şi redeschidă porţile, la Kanal D! După ce a creat comunitati uriaşe de fani şi a lansat vedete în industria entertainment-ului românesc, dar şi generaţii de influenceri, reality show-ul va readuce în atenţia milioanelor de telespectatori concurente gata să strălucească şi să inspire, aşa cum au facut-o înaintea lor şi alte tinere necunoscute publicului larg şi care au avut un parcurs extraordinar.

            De-a lungul celor sapte sezoane în care s-a impus ca un adevarat trendsetter, show-ul fenomen a adus publicului larg informaţie din lumea modei, sfaturi utile despre stil şi atitudine, dar, mai presus de orice, i-a inspirat pe cei de acasă şi a fost o adevarată călătorie transformaţională pentru concurente.

            Cristina Dorobanţu, Silvia Popescu, Andreea Străvoiu, Rux şi Opulenţă (Ruxi), Theo Rose, Alexandra Ungureanu, Iuliana Doroftei, Alina Ionescu, Denisa Potecaru, Elena Gemini, Marisa Paloma, Larisa Udilă, Emily Burghelea, acestea  sunt doar câteva dintre numele care s-au impus în memoria colectivă ca reprezentate puternice ale show-ului. Mai mult decât atât, pentru cele mai multe dintre fostele concurente emisiunea a fost o adevarată rampă de lansare în industria media şi divertisment din România. Exemple ar fi Cristina Dorobanţu, care în prezent se află la pupitrul Ştirilor Kanal D, Andreea Străvoiu, coprezentatoare a emisiunii de călătorie “ROventura”, difuzată tot de Kanal D,  sau Alina Ionescu, care prezintă la televiziunea naţională o emisiune despre stil, iar exemplele pot continua.

            Cele mai multe concurente de la “Bravo, ai stil!”, necunoscute la intrarea în emisiune au devenit o adevarata sursă de inspiraţie pentru foarte multe femei, iar activitatea lor continuă atât pe micile ecrane, ca prezentatoare sau invitate în show-uri, cât şi în social media, ca influenceri.

Toate acele tinere care îşi doresc să facă parte din călătoria extraordinară “Bravo, ai stil!” se pot înscrie la casting accesând pagina  casting.kanald.ro   . Contează cel mai mult în alegerea candidatelor creativitatea, dorinţa de a străluci, de a se dezvălui în faţa telespectatorilor şi de a demonstra că atitudinea şi autenticitatea sunt aliaţii perfecţi în obţinerea celei mai râvnite coroane- cea de câştigătoare “Bravo, ai stil!”.