Bărbatul a fost fugărit de urs minute în șir, după ce a încercat să-l alunge în pădure.
Un nou incident a avut loc pe o pârtie din România. Un bărbat a fost fugărit de un urs câteva minute în șir pe pârtia Cocoșul din Predeal. Din fericire, întâmplarea s-a încheiat cu bine, deoarece bărbatul care a surprins imaginile este instructor de schi și a știut cum să gestioneze întreaga situație.
Din primele informații, instructorul de schi i-a avertizat pe ceilalți schiori să stea pe loc pentru ca ursul să se întoarcă în pădure.
Urs pe pârtia din Predeal
(sursa foto: Captură video)
Incidentul a ajuns și la urechile Ministrului Mediului, Tanczos Barna, care a declarat în cadrul unei emisiuni de televiziune că gestul bărbatului a fost unul eroic.
„Din păcate, vedem tot mai multe asemenea situații, iar pericolul este unul real, iminent.
E o situație extrem de periculoasă pentru că la prima vedere este drăgut, haios, frumos, dar dacă se sperie, omul cade, se poate întâmpla o catastrofă. Pericolul este din ce în ce mai mare, iar Ministerul Mediului în ultimii 6 ani, din păcate nu a făcut nimic. Nu a făcut nici măcar evaluarea cantitativă a populaţiei de urs, nu există în ultimii 5 ani nicio măsură implemetată de protejare a habitatelor şi asigurarea zonelor de linişte.
Nu au reuşit să scoată turismul motorizat din pădure – ATV-uri, maşini de teren, plimbări cu zeci de ATV-uri şi cu maşini de teren în zone de protecţie, deci nu s-a întâmplat practic nimic în ultimii 5 sau 6 ani pentru o specie aflată la vârful lanţului trofic, fără niciun duşman, pentru că singurul duşman este omul, omul care s-a retras din evaluarea şi din managementul speciei. A nu face nimic nu este o soluţie", a spus Tanczos Barna.