Stiri

Un copil de 14 ani din China ar putea fi cel mai înalt adolescent din lume!

Ren Keyu, un adolescent de 14 ani din China ar putea fi cel mai înalt adolescent din întreaga lume.

Un adolescent de 14 ani din China care deja măsoară o înălțime de 2,21 metri ar putea bate recordul de cel mai înalt adolescent de pe planetă. Acest lucru se va afla cu exactitate în noimebrie. Potrivit regulamentului, sunt eligibili pentru a deține acest record doar tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani.

În acest moment, recordul de înălțime în rândul adolescenților de sex masculin este deținut de americanul Kevin Bradford (născut în 1998), care în aprilie 2015 avea 2,159 metri. Cea mai înaltă adolescentă este turcoaica Rumeysa Gelgi (născută în 1997), care în martie 2014 a intrat în Cartea Recordurilor cu înălțimea de 2,136 metri. 

Ren Keyu a moștenit genetic înălțimea sa 

Ren Keyu locuiește într-un cartier rezidențial din zona centrală a orașului chinez Leshan și este recunoscut de toată lumea pentru că este cea mai înaltă persoană din zonă. Adolescentul este în primul an de liceu, iat bunica lui a povestit că atunci când nepotul ei a mers la grădiniță avea deja 1,30 metri.

Medicii au crezut inițial că Ren suferă de gigantism, însă analizele au arătat că nu are probleme de sănătate. În schimb, bunica adolescentului este de părere că înălțimea tânărului este datorată codului genetic moștenit din familie. Mama sa - care între timp a murit - avea peste 1,90 metri înălțime, iar tatăl său are aproximativ 1,8 metri. De asemenea bunicul din partea mamei depășește și el înălțimea de 1,90 metri, în timp ce bunica nu este nici ea foarte scundă, la 1,75.