Un incident neașteptat a avut loc pe o stradă din Drobeta-Turnu Severin. Iată măsurile luate de autorități.
Poliţiştii din Mehedinţi au aplicat amenzi al căror cuantum total depăşeşte 2000 de lei după ce trei persoane, doi adulţi şi un copil mic, au fost surprinse circulând, împreună, pe o trotinetă electrică pe o stradă din Drobeta-Turnu Severin, relatează news.ro. Statistici publicate duminică de un sindicat al poliţiştilor arată că în prima jumătate a anului, la nivel naţional, s-au produs peste o mie de accidente în care au fost implicate trotinete electrice.
Ce au transmis autoritățile după incidentul din Drobeta-Turnu Severin?
Imagini devenite virale au fost surprinse la Drobeta-Turnu Severin, unde un bărbat şi o femeie cu un copil foarte mic în braţe au circulat pe o trotinetă electrică.
"În cazul în care credeaţi că le-aţi văzut pe toate în traficul din România, întâmplarea din Drobeta-Turnu Severin vine să vă demonstreze că imaginaţia şi inconştienţa cetăţeanului nu au limite, din păcate. Trei persoane, respectiv un bărbat, o femeie şi un copil mic ţinut în braţe au fost filmate în timp ce sfidau legile fizicii şi ale Codului Rutier, mergând "în gaşcă" pe o trotinetă electrică.
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că "dincolo de ironie, realitatea din spatele acestor «acrobaţii» stradale este de-a dreptul neagră".
Aceştia prezintă date potrivit cărora în primele şase luni ale anului în curs s-au produs peste 1.100 de accidente cu trotinete la nivel naţional, în care aproape 100 de oameni au fost răniţi grav, cele mai multe dintre victime fiind copii.
"Trotineta electrică nu este o jucărie de familie şi nu are "3 locuri", este un vehicul care, folosit fără responsabilitate, trimite oameni direct pe patul de spital. Respectaţi normele rutiere pentru a vă proteja integritatea fizică şi viaţa", mai transmit sindicaliştii din Poliţie.