Ultimele clipe din viața băiatul de 15 ani ucis și îngropat de prieteni în curtea unei case din localitatea Cenei.
O crimă de o gravitate extremă a avut loc în județul Timiș, unde un adolescent în vârstă de 15 ani, dat dispărut de familie, a fost găsit decedat și îngropat în curtea unei locuințe din localitatea Cenei. Potrivit informațiilor publice apărute în presa locală, citate de Opinia Timișoarei, băiatul ar fi fost ucis de alți trei adolescenți, prieteni cu el. Descoperirea macabră a fost făcută miercuri dimineață, la finalul unor căutări care au mobilizat polițiști, criminaliști și localnici.
Ultimele imagini cu Alin în viață, băiatul ucis și îngropat de prieteni în curtea unei case
Trupul neînsuflețit al victimei a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii și procurorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc crima, precum și gradul de implicare al fiecărei persoane în acest caz.
Cum s-a petrecut tragedia din comuna Cenei, județul Timiș
Principalii suspecți sunt doi minori de 15 ani și unul de 13 ani, însă la audieri a ajuns și un tânăr de 21 de ani, care ar fi fost martor la teribila întâmplare. Unul dintre cei doi prieteni ai băiatului l-a lovit cu un topor pe stradă, apoi asupra lui a tăbărât și cel de-al doilea, care i-a aplicat și el câteva lovituri. Când au văzut că nu mai mișcă, l-au târât în curte. Au vrut să incendieze cadavrul băiatului, dar nu au reușit, așa că l-au dezbrăcat, l-au pus într-o roabă și l-au transportat în grădină, unde s-au chinuit să sape o groapă în pământul înghețat. I-au învelit capul în geacă și l-au îngropat, potrivit surselor.
"A fost un șoc incomensurabil pentru mine, ca de fapt Mario care era un aliat al meu aici în școală nu mai este printre noi. Și cognitiv era destul de bine dotat, și financiar era destul de bine poziționat față de alți copii", a declarat Beatrice Măguran, psihologul şcolii.