Trupa Firma, decizie radicală în urma alegerilor: "Ni s-a cerut vehement să ne disociem de ei"

Mesajul postat de trupa Firma

Gestul neașteptat făcut de membrii trupei Firma după alegeri 

Trupa Firma, care și-a exprimat fără ocolișuri sprijinul pentru Călin Georgescu în ultimele luni, a făcut un anunț neașteptat după alegeri.

Rezultatele alegerilor prezidențiale au iscat un val de reacții în mediul online. Acestea au avut și alte consecințe neașteptate, în special pentru trupa Firma, care a postat în urmă cu doar câteva momente un mesaj trist pentru fanii săi. Solistul trupei, Daniel Rocca, a anunțat că toate piesele de pe albumul ”Poezii alese, vol. 1” vor fi retrase din mediul online și nu numai. Iată care este motivul.

Citește și: Andreas, fiul Deei Maxer, dezvăluiri emoționante despre mama lui plecată la Tempting Fortune Romania: "Puterea mamei vine de la noi, cei de acasă și de la iubirea noastră"

Trupa Firma, gest neașteptat după aflarea rezultatelor de la alegerile prezidențiale

Daniel Rocca, solistul trupei Firma, a anunțat la scurt timp după alegeri, că albumul ”Poezii alese, vol.

1” va fi înlăturat din mediul online și de pe orice suport care ar mai putea fi accesat de fani. Lansat în 2018, acesta este considerat unul dintre cele mai bune albume de rock alternativ românesc și cuprinde 9 piese bazate pe versurile unor poeți precum Mihai Eminescu, George Bacovia, Lucian Blaga, Ana Blandiana, Nina Cassian, Elena Vlădărescu, Svetlana Cârstean, Adela Greceanu și Leonid Dimitrov.

„Pentru că poeții și actorii cu care am lucrat sunt afiliați politic, ni s-a cerut vehement să ne disociem de ei.

Și acceptăm, întru bucurie. Ștergem tăt: on-line, off-line și în general”, se arată în cea mai recentă postare a trupei Firma, potrivit fanatik.ro.

Citește și: Meghan Markle, fotografii nemaivăzute cu Prinţul Harry! Cum aniverseaza ducesa de Sussex cei 7 ani de la nunta lor

Concertele trupei Firma au fost anulate după ce membrii săi și-au anunțat sprijinul pentru Călin Georgescu

Trupa Firma și-a arătat, fără ocolișuri, susținerea pentru Călin Georgescu, fost candidat la Președinția României, în urmă cu doar câteva luni, fapt ce a iscat un val de reacții negative din partea fanilor. Mai mult chiar, două concerte pe care trebuia să le susțină au fost anulate. Cu toate acestea, membrii grupului nu s-au lăsat intimidați și și-au reafirmat, ulterior, susținerea pentru Georgescu, declarând că trupa este suverană. În atenția spectatorilor și trecătorilor, dar mai ales a fanilor dezamăgiți pentru că suntem alături de un om ale cărui drepturi au fost încălcate flagrant.

Derapajul nemaiîntâlnit al puterniciei prezente, manifestat și prin batjocorirea publică și execuția morală a lui Călin Georgescu și a familiei sale, a rescris într-o notă barbară definiția drepturilor omului în România. (Dintre #drepturileomului amintim aici: dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție; interzicerea torturii, a tratamentelor sau pedepselor crude ori degradante; interzicerea arestării sau detenției arbitrare; protecția împotriva ingerințelor arbitrare în viața privată; interzicerea propagandei de război.)

Mii de simpatizanți, angajați și membri ai partidelor cu vederi progresiste au dat năvală în viețile noastre și ne-au admonestat, înjurat, calomniat și amenințat, atât public, cât și în privat, pentru exercitarea unui drept garantat de Constituție. Ne-au fost batjocoriți părinții, țara, munca și credința creștin-ortodoxă. La fel au pățit oameni apropiați nouă: colaboratori, patroni de cluburi, radiouri sau cei care vând bilete online”, a scris solistul trupei pe Facebook.