Medicii nu au mai putut face nimic pentru fetița de un an și jumătate. Părinții ei, care mai au un băiețel de 4 ani, sunt devastați.
O tragedie uriașă a avut loc luni seara, în jurul orei 21:50, în localitatea Ciprian Porumbescu, județul Suceava, unde o fetiță de un an și jumătate a fost găsită inconștientă în piscina gonflabilă din curtea casei sale. Tatăl copilei a auzit un zgomot, iar în momentul în care a mers să verifice ce s-a întâmplat, a găsit-o pe aceasta cu fața în apa. Bărbatul s-a urcat în mașină și a pornit imediat către spital, însă micuța nu a mai putut fi salvată.
Cum s-a produs tragedia din Suceava?
Tatăl fetiței de un an și jumătate se afla în curtea casei în momentul în care a auzit un zgomot venind din zona piscinei.
Medicii au continuat manevrele de resuscitare, însă eforturile lor au fost în zadar.
Fetița nu a mai putut fi salvată, astfel că a fost declarat decesul.Polițiștii au deschis un dosar penal în urma tragediei și urmează să stabilească împrejurările exacte în care micuța de un an și jumătate și-a pierdut viața. Părinții ei sunt devastați în urma celor întâmplate. Aceștia mai au un băiețel, în vârstă de 4 ani.