Thailanda, lovită de o tragedie uriașă. 27 de persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit într-un club.
Un incendiu de proporții a cuprins un club din renumitul cartier Chatuchak, Bangkok, duminică seara, provocând moartea a cel puțin 27 de persoane și rănind grav alte opt. Flăcările au izbucnit în apropierea scenei, apoi s-au răspândit rapid, potrivit martorilor. Imaginile postate în mediul online arată oamenii fugind panicați spre ieșire, unii dintre aceștia cu hainele în flăcări. Iată ce au transmis autoritățile în urma tragediei.
Care este cauza producerii incendiului?
Pompierii, care au sosit la fața locului imediat după miezul nopții, au stins rapid incendiul. Ei au găsit cadavrele mai multor victime într-o toaletă, unde se pare că acestea au încercat să se adăpostească din calea flăcărilor.
Deși încă nu a fost stabilită o cauză oficială, ancheta preliminară efectuată de departamentul de prevenire a dezastrelor din Bangkok sugerează că incendiul ar fi putut fi provocat de un scurtcircuit electric la un aparat de aer condiționat. Autoritățile au anunțat că o anchetă amănunțită va avea loc în urma tragediei.
Nu este pentru prima dată când un astfel de incident are loc în Thailanda.
Prim-ministrul Anutin Charnvirakul a mers la locul tragediei luni dimineață. El a povestit că un muzician care cânta în momentul izbucnirii incendiului i-a spus că „s-a auzit o explozie și toată lumea a început să fugă de fum și flăcări”. Mulți oameni nu au reușit să iasă din local, însă „s-au dus în spatele clădirii și au încercat să se ascundă...
Pompierii au fost alertați cu privire la incendiu de un șofer care trecea prin zonă. Aceștia ar fi reușit să țină flăcările sub control în aproximativ o jumătate de oră. Totuși, în ciuda eforturilor lor, nouă bărbați și 18 femei și-au pierdut viața, iar peste 60 de persoane sunt acum internate în spital, dintre care opt se află în stare critică.
Conform concluziilor preliminare, majoritatea victimelor au murit din cauza inhalării fumului, a declarat Suriyachai Raviwan, directorul departamentului de gestionare a dezastrelor din Bangkok.
Ce au declarat martorii în urma tragediei?
Guvernatorul orașului Bangkok, Chatchart Sittipunt, a afirmat că decorațiunile inflamabile de pe tavanul clubului ar fi putut facilita răspândirea rapidă a incendiului. De asemenea, mai multe persoane au fost găsite inconștiente în apropierea ieșirii de urgență.
Un motociclist, Surin Jaiharn, a declarat pentru AFP că a ajutat cinci persoane să fugă din local, folosindu-și hainele pentru a stinge flăcările de pe corpurile lor. Șoferul care a alertat pompierii a declarat pentru publicația thailandeză „Daily News” că a spart geamurile pentru a ajuta două persoane să scape.
Nu este pentru prima dată când Thailanda se confruntă cu o astfel de tragedie. În 2022, un incendiu a izbucnit într-un bar dintr-un oraș situat la sud de Bangkok, provocând moartea a 22 de persoane. Pe 1 ianuarie 2009, 66 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un club de noapte din capitală și alte 200 au fost grav rănite. În 2024, un incendiu provocat de un scurtcircuit electric în celebra piață Chatuchak a ucis 1.000 de animale.