Ilann, un adolescent de doar 14 ani legitimat la clubul Jeunesse Villenavaise, a murit marți la Spitalul Universitar din Bordeaux, după ce a suferit un grav accident în timpul unui meci.
Incidentul s-a petrecut în urma unui duel aerian cu un adversar. Ilann, vizibil amețit, a fost preluat imediat de echipele medicale aflate la fața locului, acuzând dureri în piept înainte de a-și pierde cunoștința. Tânărul fundaș, domiciliat în localitatea Lerm-et-Musset, a fost transportat de urgență la spital, unde a intrat în comă și a suferit un stop cardiac.
Medicii au încercat să-i salveze viața prin mai multe intervenții chirurgicale, în special pentru a opri o hemoragie internă severă la nivelul ficatului. Din păcate, eforturile au fost în zadar.
„Este un șoc imens, o tragedie de neconceput”, a declarat pentru Ici Gironde Sébastien Paulin, reprezentant al clubului Jeunesse Villenavaise.
În semn de respect și doliu, clubul a anulat toate antrenamentele programate miercuri și a înființat o celulă de sprijin psihologic pentru colegii lui Ilann de la echipa Under 15.
Val de emoție în fotbalul francez, după moartea lui Ilann: „Toată familia fotbalului regional este alături de cei îndurerați”
Clubul Jeunesse Villenavaise a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, după tragica dispariție a tânărului Ilann:
„Știm că toate categoriile din școala noastră de fotbal vor fi, cu gândul și
La rândul său, Liga de Fotbal Nouvelle-Aquitaine a reacționat cu profundă tristețe:
„Am aflat cu imensă durere despre decesul tânărului Ilann, rănit tragic în timpul unui meci disputat weekendul trecut. Președintele François Grenet, alături de întreaga conducere a Ligii de Fotbal Nouvelle-Aquitaine, transmite cele mai sincere condoleanțe familiei, apropiaților, colegilor de echipă și întregului club Jeunesse Villenavaise.
Citește și: Ce se întâmplă cu trupul neînsuflețit al lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu
Un moment de omagiu va fi dedicat memoriei lui Ilann sâmbătă, 7 iunie, înainte de disputarea finalelor regionale de juniori.