TOAMNA vine mai devreme? Ultimele zile din august 2025 aduc temperaturi uşor sub cele obişnuite, în cea mai mare parte a ţării. ANUNȚUL meteorologilor

Cum va fi vremea în următoarele săptămâni?

Ce anunță meteorologii până la jumătatea lunii septembrie? 

Final neașteptat de vară! Meteorologii anunță o scădere a temperaturilor în toată țara. Iată prognoza până la jumătatea lunii septembrie 2025.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit specialiștilor, finalul lunii august va fi caracterizat de temperaturi ușor sub cele obișnuite pentru perioada din calendar, în cea mai mare parte a țării. Pe de altă parte, valorile termice vor fi neobișnuit de ridicate în prima jumătate a lunii septembrie, în mai multe regiuni din sudul, sud-vestul și vestul țării. Iată la ce trebuie să se aștepte românii.

Citește și: Marilu Dobrescu a recidivat! Prima imagine cu australianul care i-a cucerit inima dupa ce influencerita promisese ca nu isi mai expune viata privata

Cum va fi vremea la sfârșitul lunii august 2025?

În săptămâna 18-25 august 2025, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile centrale.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice, centrale şi nordice, dar şi uşor deficitar în vest, sud-vest şi nord-est, iar în rest va fi apropiat de cel normal, potrivit ANM.

Ulterior, în ultima săptămână din august 2025, cu excepţia extremităţii de sud-vest a ţării, valorile termice vor fi apropiate de cele normale, în timp ce temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele specifice, mai ales în estul, nordul şi centrul teritoriului.

Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a României.

Citește și: INCREDIBIL ce a observat Veronica în timpul discuției cu Filip. Concurenta din ”Casa Iubirii” aruncă bomba: „Le-am văzut eu”. Cum a reacționat Manuela: „Îi place de tine, dar totuși îi atrăgeam eu atenția acum două săptămâni”

Prognoza meteo până la jumătatea lunii septembrie 2025

În prima săptămână din septembrie 2025, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile sudice şi sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele specifice pentru perioada din calendar, la nivelul întregii ţări.

În săptămâna 8-15 septembrie, mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice, în regiunile vestice şi sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va avea o tendinţă uşor deficitară în vestul, centrul şi sudul ţării, iar în rest va fi apropiat de cel specific perioadei.