Theodor Andrei nu a renunțat la muzică în ciuda tuturor criticilor pe care le-a iscat participarea lui la Eurovision 2023. Iată cu ce se ocupă acum tânărul.
Theodor Andrei a ajuns cunoscut odată cu participarea la Eurovision 2023, când a interpretat piesa „D.G.T. (Off and on)”, pe scena din Liverpool, în Marea Britanie. Momentul tânărului nu a fost deloc apreciat, astfel că acesta a fost aspru criticat în mediul online la acea vreme. Mai mult chiar, Theodor Andrei nu a primit niciun punct, astfel că a ratat șansa de a ajunge în finala competiției. Cu toate acestea, tânărul continuă să se dedice muzicii, iar în urmă cu doar câteva zile a lansat o piesă nouă, intitulată „Fantoma”. Iată cu ce se ocupă tânărul acum.
Citește și: Cum comentează Mihai Trăistariu și Dan Negru finala Eurovision 2024: "N-ai nicio treabă cu Eurovisionul”
Cum ce se ocupă acum Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision 2023?
În ciuda reacțiilor acide pe care le-a iscat participarea lui la Eurovision, Theodor Andrei nu a renunțat la muzică, iar luna aceasta a revenit în atenția publicului cu o nouă piesă, intitulată ”Fantoma”.
Mai mult chiar, Theodor Andrei are planuri mari în ceea ce privește cariera.
Acesta vrea să lanseze piese noi în continuare, iar în paralel joacă și în câteva piese de teatru. Potrivit viva.ro, la doar 19 ani, artistul joacă în musicalul „Liceenii” la Teatrul Dramaturgilor Români și în piesa „Artă” la Teatrul Metropolis.Citește și: Nemo, câștigătorul Eurovision 2024, a spart trofeul pe scenă. Cum a explicat gestul
Theodor Andrei: „A veam un contract care nu mă lăsa să schimb lucrurile”
La scurt timp după participarea la Eurovision, Theodor Andrei mărturisea că nu a fost marcat de criticile primite, mai ales că a învâțat lecții de viață foarte importante din această experiență. Acum, el nu se consideră o vedetă, ci un artist cu o poveste, care încearcă să își construiască o carieră, deși începutul nu a fost unul încurajator.
„A fost o experiență frumoasă.