Theo Rose și-a deschis sufletul și a vorbit despre creșterea fiului ei. Iată declarațiile artistei.
Theo Rose și Anghel Damian formează în prezent unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc. Cei doi se bucură de un real succes în plan profesional, având numeroase proiecte în desfășurare, dar și în plan personal. Fiul lor, Sasha, le face zilele mai frumoase, iar de când a venit pe lume a devenit centrul universului lor. Recent, artista a vorbit deschis despre copilăria micuțului. Iată declarațiile ei.
Theo Rose, despre creșterea fiului ei, Sasha
Theo Rose a vorbit deschis despre modul în care a ales, împreună cu soțul ei, să își crească fiul. Vedeta a dezvăluit că, de la 6 luni, micuțul Sasha își petrece aproape toate weekendurile la părinții ei, unde are ocazia să trăiască din magia vieții la țară.
„Eu nu cred că Sasha ar trebui să aibă aceeași copilărie pe care am avut-o eu.
Theo Rose nu își dorește încă al doilea copil
La începutul anului, Theo Rose mărturisea că încă nu își dorește să devină mamă pentru a doua oară. Deocamdată, vedeta preferă să se bucure de prezent și de perioda în care Sasha crește frumos. „Nu-mi doresc în 2026 un copilaș. Abia am înțeles ce e asta! Acum, mai stau un pic să mă bucur de el, acum am început să-mi placă. Nu mai sunt obosită, doarme copilul noaptea. Mi-am adaptat programul la el, îl duc dimineața la grădiniță ca să nu existe probleme de nici un fel”, a declarat artista, potrivit libertatea.ro.