Theo Rose, pusă într-o situație la care nu s-ar fi așteptat niciodată de când a devenit mamă. Iată ce a povestit artista despre fiul ei, Sasha.
Theo Rose și-a deschis sufletul și a vorbit despre provocările pe care le întâmpină în rolul de mamă. Artista a povestit un episod tensionat de care a avut parte în plină stradă. Fiul ei, Sasha, în vârstă de 3 ani și jumătate, a avut primul lui tantrum, iar felul în care s-a manifestat a lăsat-o inițial fără reacție pe vedetă. Iată cum a gestionat aceasta situația în cele din urmă.
Theo Rose, declarații despre primul tantrum al lui Sasha
Theo Rose a povestit cum a gestionat primul tantrum al lui Sasha. Micuțul a avut o reacție neașteptată după ce a mers cu mama lui să îi ducă niște brioșe unchiului său. Artista nu a știut ce să facă inițial, astfel că i-a cerut ajutorul lui Anghel Damian. Cum situația a degenerat înainte ca soțul vedetei să poată să intervină, ea a luat atitudine și a încercat să îl liniștească singură pe Sasha.
„Oboseală poate, nu știu, tantrum, deci ceva ce eu nu am pomenit în viața mea. Mi-a dat niște pumni la picioare în lift. Eu am încercat: «Mami, te rog frumos. Am vorbit de acasă că i le ducem lui Radu și tu mai ai acasă multe alte brioșe». Nimic.(...) A înfipt mâna în părul meu să tragă. Nu mi s-a întâmplat asta niciodată. L-am luat de umeri și i-am zis: «Băi, în momentul ăsta mergem acasă». Și eu am pornit așa pe drum și el a început să se țină după mine. Sasha are 3 ani jumătate, niciodată nu s-a ajung în punctul în care să aibă o criză.
În timp ce mergeam, copilul se ținea de piciorul meu. Ce să fac? Îl sun pe bărbată-miu, îți dai seama: «Te rog frumos, să ieși din casă, să vii înaintea noastră că Sasha face o criză și nu știu ce să fac». Când ajung aproape în fața scării blocului nostru, copilul plângea și zbiera lângă mine, vine o doamnă, probabil că m-a și recunoscut: «Nu vă supărați, scara C2?» Mintea mea se duce în mai multe direcții, ăsta țipă, doamna cu C2. În timpul ăsta, fiu-miu ce crezi că face? Mă apucă și mă mușcă cu toată puterea lui de degetul ăsta. Mi-a rămas semn. Nu am simțit așa durere nici când am născut. Cum să ies din aia? Eram și cu bărbată-miu în telefon. M-am aplecat la Sasha, l-am mușcat ușor de nas ca să pot să-mi scot degetul din gura lui. Nu mai puteam. Și am spus: «C2 este chiar acolo». Și m-am dus în scara blocului, unde m-am intersectat cu bărbată-miu, care a mai rămas afară cu copilul ca să îi explice calm. I-a explicat, au venit în casă. Am vorbit toți 3”, a povestit Theo Rose la podcastul lui Horia Brenciu.
Cum a aflat Theo Rose că este însărcinată?
Theo Rose a aflat că este însărcinată în timp ce se afla în vacanță în Thailanda. La vremea respectivă, relația cu Anghel Damian era abia la început, astfel că vestea a afectat-o profund pe artistă.
„A fost ca o glumă atunci când am aflat că sunt însărcinată. Eram în Thailanda. Anghel cu Lucy Faur, cu stilista mea și cu sora mea mai mare. Țin minte că eram foarte sensibilă la mirosurile alea ce sunt la ei acolo. Eu nu aș fi bănuit că se întâmplă asta. Mâncam foarte bine, ceea ce la mine de obicei nu se întâmplă pentru că mă stresez și sunt slabă de fel pentru că nu mă alimentez cum trebuie.
Atunci stilista mea a început să facă glume și să îmi spună: «Hai, fată, tu ești gravidă, nu îmi spui tu mie», iar eu i-am zis atunci: „Ce ai fată, ai înnebunit, mușcă-te de limbă, ce ai? Cum să fiu? Nu sunt”. Și iar mi-a zis: «Tu ești gravidă, ascultă la mine, nu are cum, nu există. Prea te plângi că nu vrei aia, nici aia»”, a spus Theo Rose la podcastul moderat de Anamaria Prodan acum ceva timp.