Confruntarea amazoanelor, aseară, la “Insula de 1 milion.”
Tarzy, cel ales de ruletă să facă jocurile la finalul primei ediții a show-ului, a trimis aseară în arenă patru amazoane din tabăra Sudicilor: Sindy, Alexa, Adina și Alexandra. Alese pe considerente sportive, acestea au avut de trecut proba domino-ului, una de echilibru motric, logică, stăpânire de sine. O singură mișcare greșită, oricât de mică, un calcul eronat și concurentele erau nevoite să o ia de la capăt. După o luptă istovitoare, cu răsturnări de piese și de situații, Alexandra a reușit să câștige proba.
Sindy, Alexa și Alina au intrat automat la runda decisivă pentru a-și recupera brățările. Runda Decisivă le-a dat mari bătăi de cap celor trei concurente. Ele au avut sarcina de a cauta într-un perimetru cu nisip nucile de cocos îngropate, de a le sparge utilizând diverse instrumente (ciocan, macetă, toporișcă sau fierăstrău), ca apoi să pună lichidul din interiorul fructului într-un borcan.
Acesta este momentul în care pe Insulă se află doi concurenți cu același număr de brățări la mână: Alexandra și Szilard au fiecare câte două brățări. În acest context, niciunul dintre ei nu mai are imunitate pentru următorul joc; imunitatea revine doar celui care are cel mai mare număr de brățări.
Alexa mai are o șansă pentru a rămâne în competiție: are la dispoziție 24 de ore pentru a-i convinge pe ceilalți concurenți să o păstreze în competiție.
Tot aseară, ruleta a decis cine va stabili strategia jocului din această seară; Andrei, poreclit Vikingul, va fi cel care va nominaliza concurenții pentru probele ediției de astăzi.
Aseară, în tabăra Sudicilor, tensiunea a atins cote alarmante. În Arenă s-au făcut acuzații grave. Angela, concurenta în vârstă de 60 de ani, a fost pusă la zid, acuzată de Elena și de Isabela că e manipulatoare.
Cum vor decurge lucrurile în cele trei tabere, va fi sau nu salvată Alexa și pe cine va arunca Vikingul în luptă veți afla urmărind în această seară o nouă ediție plină de adrenalină și răsturnări de situație, la “Insula de 1 milion”, de la ora 20:00, la Kanal D! Reality show-ul este difuzat la Kanal D în fiecare sâmbătă și duminică, de la 21:00, și lunea de la 20:00.