Gabor Ianku Strinfi, tânărul care l-a filmat pe Jean Claude Van Damme, a făcut primele declarații despre noaptea petrecută cu celebrul actor!
Jean Claude Van Damme a venit în România marți, 20 iulie, iar a doua zi de dimineață a fost protagonist într-un live pe Facebook, din mașina unui tânăr care s-a lăudat că-l plimbă pe celebrul actor. Grupul de clujeni, văzându-se în mașină cu Jean Claude Van Damme, nu a ratat ocazia de a le arăta și internauților marea realizare. Ulterior, cunoscutul actorul i-a atras atenția șoferului și i-a spus că nu vrea să apară pe rețelele sociale.
„No good for social network” (trad Nu este în regulă pentru reţelele de socializare), a spus Jean Claude Van Damme.
Gabor Ianku Strinfi: ”Eu sunt o persoană simplă, nu sunt interlop, nu sunt mafiot”
La vederea acestor imagini, majoritatea internauților l-au criticat pe șofer, spunând că i-ar fi stricat imaginea. Gabor Ianku Strinfi, tânărul care l-a filmat pe celebrul actor, a făcut un nou live pe pagina sa de Facebook, în care a clarificat situația. De asemenea, tânărul a mai precizat că Jean Claude Van Damme a petrecut toată noaptea cu ei, după care a fost dus la hotelul luxos la care era cazat.
„M-am întâlnit cu celebritatea internațională. Pentru mine a fost ceva enorm să-l întâlnesc şi mai ales să fiu cu el la masă şi să mă plimb. Ne-am distrat, ne-am simţit bine, după cum aţi văzut şi pe live. Îi văd pe unii acum care comentează că i-am stricat imaginea. Vorbiţi toţi cum vreţi. Să fiţi sănătoşi toţi, şi cei care vorbiţi de bine şi cei care vorbiţi de rău.
Ne-am întâlnit în seara respectivă, ne-am împrietenit. Am hotărât să ieşim în oraş şi am ieşit cu maşina mea personală, nu cu taxiul sau alte chestii. N-a fost obligat, n-a fost forţat, nici nu cred că poate cineva să-l forţeze cineva. Eu sunt o persoană simplă, nu sunt interlop, nu sunt mafiot. Să vorbim și noi realitatea. Nu mai fiți și voi invidioși! A fost un respect reciproc. Ne-am simțit bine, am băut, ne-am distrat. L-am lăsat pe om la cazarea lui și mi-am văzut de drum. Ne-am distrat de la 8 seara până la 9 dimineața, 10 chiar. Nu a fost cu lume după el, cu bodyguarzi după el, gândiți și voi logic” ,spus Gabor Ianku Strinfi.